In secolul XXI sa consideri ca platind niste bani, sa participi la un “workshop” cu un speaker motivational, te va schimba, este ca si cum ti-ai lua nevasta urata si limitata, doar pentru ca gateste bine.
Daca am face un mic experiment, s-ar putea sa realizam ca un speaker motivational, extrem de profi, exista in fiecare dintre noi.
Din perspectiva mea cei ce iau bani pentru a vorbi despre un subiect, extrem de bine pregatit in prealabil, insa fara prea multe tangente de-a lungul vietii lui cu asemenea situatii, ci mai degraba cu o experienta vasta in vizualizarea altor speakeri straini, sunt doar niste oameni care exploateaza o nisa. O nisa a oamenilor care mai au o farama de speranta insa nu au idee de unde sa o apuce.
Aici pun eu intrebarea care se impune: “Pai si in acest caz… unde sunt prietenii adevarati? Familia?”
Cred ca tehnologia este una benefica, fara a avea parti negative, DOAR in cazul in care stim sa o folosim ca un instrument si nu ca o modalitate de a ne crea vieti ideale.
Nu suport acesti vorbitori pe bani, care iti dau sfaturi citite pe internet. Chiar nu ii suport!
Dar daca ai sti sa treci peste bariera de subiecte tabu, sau discutii care nu te avantajeaza, cu cei mai apropiati prieteni, s-ar putea sa descoperi ca impreuna, sunteti un intreg foarte interesant. Pentru ca in aceasta ecuatie exista cel ce contureaza ideea principala a discutiei si exista cel/cei (daca sunt mai multi participanti la discutie) care a/au trait lucruri asemanatoare, insa perspectiva personala/transparenta/matura este una foarte puternica.
Una este sa discuti despre ceva ce ai invatat cu o seara inainte de pe niste foi, una este sa expui trairile proprii.
Iar atunci cand vine vorba de un speaker, acesta iti spune ce si cum, insa niciodata nu o sa il auzi sa te critice, sa iti spuna in fata cand esti bou sau sa iti deschida ochii. Pentru ca de multe ori, avem nevoie de astfel de oameni, care stiu sa ne vorbeasca verde in fata, desi societatea din ziua de azi prefera sa fie mintita.
Lasand speakerii deoparte, stiu ca exista si vorbitori foarte buni, dar si ascultatori. Dar, toti suntem si si, in procente diferite. Iar daca gasim un interlocutor, garantat nu vom sta muteste ci o sa si vorbim si o sa si ascultam. Iar atunci cand bariera de conversatie a subiectelor tabu (romanul are mania de a considera subiect tabu aproape orice subiect care il pune in lumina proasta) este depasita, atunci descoperim ca prin ochii interlocutorului putem invata lucruri extrem de benefice.
Doar ca, asa cum am mentionat, tehnologia ne da de furca! 🙂 In loc sa vorbim, pur si simplu sa vorbim, pierdem timpul online, lucru care ne face extrem de nefericiti. Si chiar daca vrem, sau nu vrem, mai devreme sau mai tarziu, ne aducem aminte de momente in care povesteam cu parintii (poate ei nici nu mai sunt printre noi…), sau cu bunicii (idem), sau pur si simplu tanjim la momentele in care timpul trecea altfel.
Eee… aici avem doar un lucru de subliniat, nu s-a schimbat nimic in afara de noi. Perceptia noastra asupra timpului este diferita, prioritatile sunt diferite si mai ales scara noastra de valori este diferita.
De asta am ajuns sa dam bani altora, sa ne invete ceva ce noi stim, insa nu am vorbit despre acel lucru din diverse motive. De asta am fi in stare sa cheltuim oricat, doar sa gasim un specialist care ne rezolva lucrurile, pe care chiar noi am putea sa le rezolvam extrem de simplu.
Viata din zilele noastre este un perpetuum mobile si totul este direct proportional, sau mai simplu spus, toti suntem in nisipuri miscatoare. Cu cat te agiti mai tare pentru ziua de maine, cu atat de afunzi mai tare, insa sunt doar cativa care iti pot spune ca daca te intinzi pe spate, nu te mai afunzi.
p.s.: sunt si speakeri care sunt buni si vorbesc din propriile trairi, cei ce pregatesc documentatii pentru a doua zi sunt niste oameni care exploateaza o anumita nisa
Fara sa vrei, atunci cand ai cautat o reteta de mancare, garantat ai dat de foarte multe link-uri catre retete de ale lui Jamie Oliver.
Cred ca predomina cei ce cauta o reteta noua. Aceasta noutate exista, insa nu in bucatariile noastre…
Cum gasesti o reteta care iti place, facuta de Jamie, acesta iti explica cat de simplu se face acea mancare cu resturile din frigider.
Pana aici nu am nimic de obiectat. Filmarile retetelor lui sunt foarte bine executate, de niste profesionisti, insa ma intreb si eu… resturile din frigiderul lui Jamie, sunt aceleasi cu resturile din frigiderul unui roman? Asta da provocare! Sa faci mancare din resturile care sunt in frigiderul unui roman…
__________________________________________________________
Iar mai apoi sunt foarte multi romani care isi cauta filmulete pe internet, despre diferite etape in executia unei case.
Personal, il urmaresc pe Buhnici de ceva vreme, am inteles foarte bine proiectul lui, insa am inteles si faptul ca 99.99% dintre romani nu vor rezona cu proiectul lui… De ce? Pentru ca 99.99% dintre romani nu au acces la atatea parghii la cate are dumnealui. Partea ciudata este ca nici el nu si-a imaginat ca lumea o sa il injure atat de mult cu privire la “nebunia” de proiect.
Cum imi spunea la un moment dat un arhitect: “Cel mai greu este sa proiectezi casa unui om”, pentru ca trebuie sa intelegi dorintele acestuia.
Dorintele lui George, nu sunt dorintele unui om de rand, sunt dorinte pe care doreste sa le puna in executie doar pentru ca “are cum”.
In concluzie, tot ce e frumos pe internet, e putin diferit in viata de zi cu zi. Relatiile sociale online, sunt de asemenea putin diferite in viata reala.
Este putin ciudat sa vorbesti despre modestie atunci cand resturile din frigider reprezinta doar branza cu mucegai, Chorizo si vita Kobe, sau cea mai mare problema a casei tale nu ar fi infiltratiile de apa, frigul sau igrasia, ci faptul ca nu gasesti in Romania furnizori de CLT.
Educatia, nu inseamna nicidecum scoala. Vreau sa subliniez acest lucru de la bun inceput. Inca sunt parinti, care evident ca nu admit, dar sunt fierti pe note. Vor note note note. Atat!
Un copil de 5-6 ani, nu are nicio scuza sa nu vorbeasca cel putin 2 limbi, asta evident in cazul in care parintii sunt constienti de anumite lucruri…
Copiii invata logic, nicidecum mecanic. Cei mari transforma aceasta gandire si metoda de invatare in una mecanica, pentru simplul fapt ca vor sa ii invete mult si prost pe cei mici. Copiii avand capacitatea de a acumula logic (metoda logica fiind necesitand mai mult timp), sunt fortati sa invete mecanic, doar pentru a face pe placul parintilor.
De aici pornind, in absolut orice domeniu de aplicare, copilul, dar si printii acestuia vor avea o baza solida.
Un copil care nu are rationament logic, nu stie sa vorbeasca/gandeasca/socoteasca in mai multe limbi straine, nu are niciun reper de moralitate fata de mediul inconjurator si mai ales nu are o pregatire proprice pentru societatea de azi, nu o sa devin altceva decat un produs al societatii de azi.
La stiri, in mass media, pe retelele sociale, tot ce vedeti si cititi, despre fel de fel de faze amuzante, filmulete hilare, Dorei, sau idioti beti, sunt de fapt doar copiii societatii de ieri. Doar ca azi, este deja azi.
Sunt convins ca cei ce vor citi articolul vor intelege de la sine faptul ca aici nu am scris despre o reteta a succesului ci despre ceva normal. Derapaje si uscaturi vor exista mereu.
Pentru ca mai presus de orice, alcoolul, femeile si drogurile, au scris istorie… si in sens pozitiv, dar si in sens negativ.
p.s.: Cat de mult Panda este in tine?
Din categoria necesitatilor fundamentale face parte si alimentatia.
Mancam orice, oriunde, oricand, mai ales daca ne este foame. Desi, de multe ori mancam doar de pofta.
Totul este in regula pana aici…
Dar ce facem atunci cand ne dam seama ca felul in care mancam, ne diferentiaza de restul persoanelor de la masa?
Poate nici nu realizam cat de important este felul in care mancam?
Personal, nu am pus pret niciodata pe sfaturile nutritionistilor sau a specialistilor in alimentatie. Exista extrem de multe subiecte care tin de felul in care mesteci, felul in care introduci lichidele in timpul meselor, felul in care fructele au un rol important in digestie inainte/dupa masa s.a.m.d. Stiu insa multe persoane care mesteca orice fel de mancare de un anumit numar de ori si din spusele lor este mult mai in regula asa… nu intru in detalii.
Unii mananca repede, altii incet.
Sa ai pretentia ca esti intreg la cap, insa nu te auzi clefaind sau nu vezi faptul ca vorbesti cu mancarea in gura sau iti sar bucatelele de mancare din gura in timp ce te adresezi cu mare entuziasm catre ceilalti participanti la ospat, sa te scobesti cu degetele incercand sa gasesti cutia Pandorei dintre masele, sa nu stii sa folosesti tacamurile la un nivel de baza… e tragic!
Departe de mine gandul, prin care as avea pretentia la toata populatia planetei sa stie la perfectie maniere de acest fel. Nu!
Insa, de aici si pana la felul in care unii efectiv nu se simt stanjeniti, nu se aud, nu se vad, nu se simt, nu se … nimic, in timp ce mananca… e cale lunga.
Ca femeie, ai pretentia de la el, sa fie asa cum nu exista altul; ca barbat, ai pretentia sa fie cea mai doamna dintre doamne. Pentru ce??? Ce conteaza cate magazine de firme ai vizitat daca habar nu ai sa pui in practica niste chestiuni elementare si mananci de parca ai scapat la troaca.
Pe vremea cand familiile nu erau amenintate ca li se iau copiii de catre Norvegiei, pentru maltratare, pe vremea cand bataia era efectiv rupta din Rai si era doar o modalitate prin care copiii trebuiau sa realizeze ca prostia lor chiar a ajuns sa intre in conflict cu rabdarea parintilor, inca se mai foloseau metode coercitive de educatie precum:
Metoda simpla, dar extrem de eficienta! Va spun eu! Nimeni nu s-a nascut perfect, insa cred ca avem menirea sa devenim mai buni, nicidecum sa regresam.
Hainele frumoase la nunti, cumatrii sau aniversari de tot felul, machiajele exceptionale, detaliile bine definite, formeaza un tablou cu felul in care mananca foarte multi dintre noi.
Daca cel putin un cititor admite faptul ca s-ar putea sa existe unele mici imbunatatiri de facut, inseamna ca postarea mea si-a atins scopul.
Niciodata nu este prea tarziu sa admiti ca mai este ceva de facut sau de imbunatatit!
Cand lumea are prea mult timp liber, garantat va ingera subiecte precum cel cu mici.
Nici macar nu am tresarit cand am auzit stirea.
Cui ii pasa???
Ii pasa celui ce are prea mult timp liber si se ataca inutil. Ne place sa ne dam exagerat de patrioti…
Cred ca putini din cei din jurul meu stiu faptul ca eu am invatat limba romana ca “limba straina”, ca de calculat calculez si acum in limba maghiara, ca la 10 ani am inceput sa invat in limba romana, traind in tot acest timp in Romania.
Treaba asta cu noi suntem romani, ungurii sunt bozgori, si multe alte ineptii sunt pentru cei redusi mintal. Semi-analfabeti, cu acces la internet.
Subiectele astea dezbatute in mass-media, nu fac parte din viata de zi cu zi a celor de acolo.
Consider sfidarea, arma retardatilor. Sa sfidezi pe cineva, cu buna stiinta, stiind ca prin scoaterea din context vei avea turma de partea ta, este posibil doar daca ai o minte bolnava.
Va doresc sa traiti cel putin o data in viata, o perioada mai lunga in Secuime. Iar dupa asta, imi voi permite sa va intreb… “Ai vrea sa te mai muti din Secuime?”.
A fi om, este o virtute, insa in romani, notiunea de apartenenta patriotica tine atata timp cat au vreun interes. Cum da romanul de bine, uita de unde a plecat.
Traiti-va vietile, cat mai frumos posibil, bucurati-va cat mai mult de clipele traite pe Pamant, ca in viata de apoi avem timp sa ne certam pe probleme etnice.
Sunt roman, dar in egala masura sunt si ungur! Si sunt extrem de mandru de acest lucru!
p.s.: Sunt curios cand vom intelege ca cele mai multe probleme sunt doar de ordin politic…
As vrea sa fie doar o fabulatie titlul insa, personal cred asta si sunt convins ca multi dintre voi considera asta, chiar daca o fac la nivel subconstient.
Definitiile anumitor notiuni s-au schimbat radical in ultimii ani.
Ce inseamna increderea? Familia? Prietenii? Copiii? Biserica? Tara? Doctorul? Viata?
As putea sa continui la infinit, precum un copil mic… care are miliarde de intrebari.
Mereu a fost acolo cineva… de obicei bunicii. Doar ca vremurile s-au schimbat, populatia a inceput sa emigreze si chiar daca unii copii au avut noroc si nu le-au plecat parintii, totusi au avut colegi/prieteni/verisori carora le-au plecat parintii. Celor carora le-au plecat parintii sau parintele (dupa caz), au ramas cu bunicii – care clar au fost/sunt coplesiti de multitudinea de lucruri care au schimbat societatea din ziua de azi (si nu cred ca mai este la fel sa cresti un copil acum, precum era acum 30-40 de ani).
Sunt constient de motivele acestor emigrari in masa, insa mai bine nu avea cum sa fie din moment ce familiile se destramau.
Aaa… ca din naivitate oamenii nu isi asumau consecintele, da! Asa e! Insa, la ce folos banii… cand familia este compromisa!?
Imi este dor sa vad copii cu preocupari, altele decat mall-uri, terenuri de joaca din centre comerciale, jocurile pe telefon/tableta, super-eroii violenti si extrem de puternici s.a.m.d.
O fi vorba oare doar de parinti?
Care din comoditate cresc un copil dupa zero principii? “Eu beau Cola, tu nu bei pentru ca esti copil!”
Care nu au educatia elementara de a fi un exemple pentru un copil, ci dintr-o partida de sex de 5 minute, uite fructul dragostei. Stai linistit… ea nici nu a fost foarte incantata de performatele tale de tauras. Iar tu… nici nu esti femeia care ii taie respiratia… ci mai degraba, dintr-o conjunctura ai fost “aleasa inimii lui”.
O relatie simpla intre doi adulti, nu am vazut de multa vreme… Nuntile din interes financiar sau din graba de a pune mana pe avutia celuilalt. Metodele parsive de a-ti insusi niste bucurii materiale doar pentru a face in ciuda cercului de prieteni (majoritatea, in urma unor nunti succes intergalactic). Ipocrizia prin care 2-3 ani iti petreci organizand un eveniment de o seara. Inconstienta prin care de fiecare data cand bei, te si urci la volan, ca doar tie nu ti se poate intampla. Nesimtirea prin care ii minti pe cei din jur cum ca tu esti “un exemplu” prin realizarile tale. Frustrarile prin care incerci sa iti modifici trupul doar pentru cei din jurul tau, fara sa te mai iubesti tu pe tine, asa cum esti. Felul in care tu stii ce e bine si ce e rau, felul in care ghidezi viata celor din viata ta si mai ales, felul in care tu esti demn de urmat.
Toate astea, descriu un idiot de secolul XXI care are dreptul sa se inmulteasca.
Iti pasa de bani, ca doar altceva nu ai stiut sa faci niciodata.
Te lafai cu obiecte care crezi tu… te vor face mai fericit/a.
Consumi alcool, pentru ca esti un/o betiv/a ordinara, care numai prietenii tai de pahar stii ca nu stii sa te opresti.
Lucrezi la o multinationala sau esti bugetar, in ambele cazuri, 99% angajat prin niste interventii. Sunteti romani… stiti la ce ma refer. Un gratar, un ciubuc, un telefon cu subinteles…
Crezi ca niste silicoane/botox/interventii chirurgicale te vor face mai frumos/frumoasa. Eu nu prea am vazut cazuri in care exemplarul arata mai bine dupa operatie, decat inainte. (nu vorbim de cazurile exceptionale!!! – care sunt doua la numar: 1. – din cauza unor accidente, 2. – sau munca de videochat te obliga)
Chiar nu judec! Doar subliniez niste caracteristici ale unor fiinte respectabile, care isi invata copiii niste lucruri. Bazandu-se pe ce? Vasta experienta descrisa mai sus?
Aaa… deci, in final ne dam seama ca cei mici sunt exact ca cei mari pe care ii idolatrizeaza.
Da! Asumati-va asta! Cei mici vad in voi niste semi-zei.
Increderea in sine, nu ti-o poate lua nimeni. Educatia nici atat!
Subiectele tabu, sunt subiecte tabu tocmai pentru ca multi sunt deranjati de faptul ca “se stiu cu musca pe caciula”. Iar prin minciuni, acopera niste chestii dubioase pe care mai bine sa nu le stie nimeni. Cum ar fi sa vorbim deschis? Cum ar fi sa fim sinceri? Cum ar fi sa emanam incredere si siguranta?
Ar fi bine! Dar pana la urma urmei, singurii sacrificati, sunt copiii. Dimineata cand te uiti in oglinda asuma-ti ca iti sacrifici copilul din propria prostie! Cum e? Gustul amar al esecului este groaznic. Dar… ia si inghite, mai sunt multi ca tine si nu e mai bine sa fim o turma?
Bravo! Uita-te in jur! Multa caldura din partea mea!
p.s.: Astept comentariile din partea parintilor.
Zilele trecute citeam despre recuperarea lui, desi consider ca e mult spus recuperare… mai degraba despre situatia lui medicala.
A avut o perioada, la inceput in care dadea semne de refacere, insa la un moment dat a intrat intr-un picaj, iar de atunci este intr-o stare sustinuta, atat de aparate cat si de medici.
Dar cand vine vorba de oameni e bine sa vorbesti despre lucrurile pozitive. Si desi in perioada in care el era pe cele mai inalte culmi, poate eram prea preocupat cu altele, totusi duminicile in care concura, ma prindeau in fata televizorului.
Ca si performante, stiam doar unele generalitati si m-am gandit sa aprofundez putin subiectul, pentru ca nu exista altul ca el:
Trebuie sa nu uitam ca ultima lui cursa a fost in 2012. Au trecut 5 ani in care oponentii lui aveau timp de multe performante…
Septuplu campion mondial, dintre care 5 titluri au fost consecutive intre anii 2000-20004
De 4 ori consecutiv fratii Schumacher au castigat locul I si locul II.
Recordurile exista pentru a fi depasite, insa in cazul de fata… nu prea curand.
Tot acum cateva zile am urmarit o coborare pe partia de schi cu pricina. Nu am avut ocazia sa schiez pe aceeasi partie, insa am inteles ceva extrem de banal.
O coborare la 90-110 km/h este doar pentru unii, nu pentru oricine. Pe acea partie aceste viteze pot fi atinse cu usurinta… diferenta este la perceptia vitezei.
Pentru cei obisnuiti cu 300 km/h, 100 km/h este o nimica toata. Pentru restul… 100 km/h sunt 100 km/h, mai ales pe schiuri.
Mare pacat ce i s-a putut intampla, insa multe pagini din istorie vor incepe cu numele lui inca multi ani de acum incolo.
Cred ca ar trebui sa vorbim mai des despre cei ce merita. Prostii auzim peste tot, insa lucruri interesante nu prea… sau ca sa vorbim de cineva, asteptam ca acea persoana sa nu mai fie, nu? Atunci ar vui toate canalele media.
#KeepFighting #TeamMichael
Toti cei care nu au avut alta idee mai buna, s-au apucat de constructii, auto-intitulanduse “dezvoltatori imobiliari”.
Toti cei care au avut o singura idee, s-au apucat de “luat” credite.
Fuziunea dintre cele doua grupuri, a dat nastere la alte doua grupuri: teparii din imobiliare si cei tepuiti.
Ne place foarte mult sa avem, sa avem si sa avem. Nu ne pasa de absolut nimic. Suntem dispusi sa ne vindem familia doar pentru avutia materiala.
Sumele de bani fiind foarte mari, naivitatea oamenilor fiind de asemenea mare, iar tentatia acestor speculanti (ca nu ii pot numi constructori) este infinit mai mare, astfel incat au aparut anunturile cu titluri precum “CASA LA PRET DE APARTAMENT”.
Nu as vrea sa ii dezamagesc pe cei ce s-au aruncat la asemenea ineptii, as vrea doar sa ii previn pe cei ce poate abia acum sunt in cautare.
Pentru a fi extrem de clar, vreau sa subliniez ca nu exista nicio casa la pret de apartament. Toate sumele sunt direct proportionale cu constructiile. O casa are X costuri, o cladire cu apartamente are Y costuri. Daca se respecta intocmai normativele din constructii, garantat acel apartament cu 2-3 camere va avea un pret final extrem de mare.
Nu v-ati intrebat cum de acum 15-20 de ani, sa iti faci casa era un lux? Acum orice mucos angajat de cativa ani la o multinationala (care oricum in 10 ani paraseste piata romaneasca) isi ia o casa.
Diferenta este ca acum exista acele “tertipuri” prin care se evita controalele.
Politia locala, departamentele de urbanism si ISC au doar munca de birou. Munca de birou care se bazeaza pe relatii si pile, pe sume de bani uriase prin care se cumpara tacerea angajatilor.
Normele in constructii sunt extrem de simple, clare si logice. Daca pe vremea lui Ceausescu nu exista rabat la fier si beton, acum… mai mult beton (cu piatra concasata/sparta, ca piatra de rau e mai scumpa), fier dupa pofta inimii, insa cu cat mai putin, cu atat masina dezvoltatorului va avea mai multi cai putere si lantul de aur mai gros.
Fundatii facute cu plasa sudata, polistiren lipit pe scandura, caramida/BCA de cea mai proasta calitate, duplexuri/triplexuri/cvadruplexuri si daca s-ar putea ar face si numaistiucateplexuri. Proveninta materialelor este dubioasa, caci oricine poate face rost de o declaratie de conformitate, angajatii nu au nicio pregatire, seful de santier nu stie o iota de teorie.
Constructiile nu se fac dupa ureche!
Ideea este urmatoarea, dupa ce te-ai mutat, in casa/apartamentul visurilor tale, incep sa apara de fapt problemele… care, din pacate, nu se vor termina niciodata.
Instalatii sanitare cu probleme, iarna este prea frig, vara prea cald, igrasie, geamuri care fac condens, usi de proasta calitate, crapaturi si foarte foarte multe explicatii pentru oameni naivi, precum: “blocul/casa se aseaza” (se aseaza foarte repede daca respecti timpii de asteptare intre turnari si mai ales ai facut un studiu geotehnic si chiar ai facut si un foraj – nu mai vorbesc de pamantul de fundare care trebuie sa fie extrem de bine pregatit, ca altfel degeaba asteptam sa se usuce betonul)
Emanciparea este mare, atunci cand stii ca incepi sa iti inviti cunoscutii sa iti vada avutia. Insa, te rog eu! Nu te minti singur! Vorbim de niste zeci de ani, in care esti dator vandut.
Singurul lucru pe care ai putea sa il faci, este sa iti imaginezi cam cate batai de cap ai avea daca ti-ai face singur casa visurilor tale.
Diferenta intre tine si oricare constructor/dezvoltator imobiliar, este faptul ca, oricat de superficial ai fi sau nestiutor, cu tine insuti vei fi mereu extrem de exigent… sper! 🙂
In concluzie, creditele pe zeci de ani nu sunt fezabile, corporatiile nu au nicio vechime la noi in tara, nu putem vorbi de periodicitate sau siguranta unei piete stabile, veniturile fiind nesigure.
Per total, ma bucur pentru cei ce sunt multumiti si “au vazut etapele” in care s-au desfasurat constructiile.
Personal, nu am incredere nici cat negru sub unghie in nimeni cand vine vorba de constructii. Daca nu stai acolo, sa vezi ce se intampla, nu vei sti niciodata ce s-a facut, pana cand… nu se intampla ceva. Depinde de norocul fiecaruia.
Rromi = tigani
Iitalieni = stiti voi sa ii descrieti mai bine
Sspanioli = si pe acestia…
Atunci cand vine vorba de sarbatori, parca nici noua nu ne place sa mergem la cumparaturi si sa nu auzim iitalieni vorbind o romana stalcita, parca nici noua nu ne place sa gasim locuri de parcare libere ci mai degraba cu masini de italia parcate “pe dos” si exemplele pot continua la nesfarsit.
Cum de fiecare dintre noi are zeci de exemple lacrimogene de interactie cu asemenea supraoameni?
Voi va dati seama ca ei conduc mii de kilometri, ca sa ne prezinte ultimele tendinte in materie de prostie/nesimtire/conduita si limbaj strain?
Voi va dati seama ca ei nu pot sa vina cu avionul, tocmai pentru ca au de carat de la scutece pana la balie in care racesc borcanele de muraturi, tocmai pentru ca “sunt din Italia/Spania”?
Tin sa ii anunt, ca nu se intorc in epoca de piatra.
Avem si noi internet, avem si noi apa curenta si chiar vorbim romaneste. Limba noastra este doar un fel de dialect pentru ei, dar acum incercam sa depunem si noi eforturi…
Si sa stiti, dragi iitalieni sau sspanioli sau ffrancezi, ca avem tot ce aveti nevoie.
Intradevar tin sa imi cer scuze in numele tuturor romanilor si a tarii intregi de fapt, ca nu avem parcari marcate special pentru voi, ca nu avem translatori voluntari peste tot, ca nu avem toate pastele si ingredientele de care aveti voi nevoie pentru a face lasagna, paste carbonara sau paella, nu avem etichetele produselor in mai multe limbi straine si nu avem in primul rand creier de iitalian, sspaniol sau ffrancez sau…
Sarbatorile voastre nu sunt aceleasi fara noi… stim asta, de asta reveniti la rudele sarace din Romania! Dar nici ale noastre nu sunt aceleasi cu voi!
Mi-as dori sa mai existe doar vederi. Ne-ar fi de ajuns sa ne trimiteti doar vederi de sarbatori. Ce frumos ar fi… visez cu ochii deschisi…
La sfarsit am citi semnaturi de genul “Baci, con amore… Marco”.
Si despre tigani, spun un singur lucru, ii apreciez doar pentru faptul ca vorbesc cu acelasi limbaj/accent si la Berlin, Paris, Torino sau Madrid! Halal!
p.s.: Marco fiind Marcel de la etajul 3 plecat in Italia, anul trecut in August.
Atunci cand nu esti consumator TV, ci doar ocazional insemnand sub 1 ora/zi, fara sa vrei vei fi asaltat de reclame.
Pana aici, nu ar fi nicio problema, insa atata timp cat nu iti dedici jumatate din viata unor posturi de televiziune, clar inseamna ca target-ul tau este o anumita emisiune sau film. Si evident, ca dedicand atat de putin timp, vrei sa consumi ceea ce vrei tu, doar ca… televizorul este inundat de toate reclamele posibile si imposibile.
Daca tot am facut aceasta remarca, atunci hai sa disecam ce anume ne pune la dispozitie televizorul. Emisiuni/filme cu un continut real de maximum 2 ore, insa reclamele sunt cele care acum cativa ani reprezentau doar secunde, apoi au trecut la minute, iar acum sunt zeci de minute. Continut real putin, reclame mult.
In regula pana aici, Si daca tot avem atatea reclame, oare ce se promoveaza?
Ipohondria este singura “boala mintala” care exista in mentalul colectiv. Toata lumea sufera de orice, oricand, oriunde. Si daca nu sufera, atunci se uita in jur si zice “toti sunt bolnavi… si eu sigur am o boala incurabila intr-un stadiu sever… cand voi afla, va fi prea tarziu…” si atunci, industria farmaceutica (care este o industrie!!! Si ca orice industrie trebuie sa fie producatoare de profit!) produce foarte mult continut mediatic pe seama unor inchipuiri relatate de niste “personaje reale”.
Femeile sunt cele mai vizate, ele fiind, din perspectiva industriei farmaceutice, cele mai vulnerabile, cred eu.
Mi-as dori sa cunosc o actrita de reclame, sa o intreb pentru cati bani a participat la asemenea reclama.
90% din reclame sunt despre medicamente.
10% din reclame sunt despre orice altceva, relatate de copii.
Si-au dat ei seama ca vocile copiilor induioseaza orice suflet.
Penibil!
Sa vorbesti despre faptul ca o mananca, ca ii pute, ca are ciuperci, ca face pe ea, ca e constipata, ca are secretii, ca transpira, ca ciclul nu mai e ce a fost o data, ca are hemoroizi, ca are afte s.a.m.d. cum vi se pare?
Poate sunt eu absurd, insa nimic altceva nu se promoveaza.
Imi puteti spune si mie, daca nu sunt indiscret, cand ati vazut ultima oara o reclama la anticonceptionale, la prezervative sau la carti?
Ahhh… nu prea curand. Dar astea scad mult din profiturile unor industrii si lumea nu ar mai fi atat de spalata pe creier. Acum, am inteles! Pentru orice “demon”, exista un medicament!
Pot sa spun cu mana pe inima, ca industria farmaceutica si televiziunile ma fac sa vomit!
© 2017 Adrian Forgaci. All rights reserved.
Design by Adrian Forgaci.
