Imi plac cei care au o dorinta nebuna de a muta muntii din loc.

Sa te complaci si sa faci parte dintr-o turma, este varianta cea mai simpla si ineficienta in timp.

Imi plac oamenii ciudati. Imi place sa aud visele unor oameni, care stiu sa viseze. Imi place sa ascult povestile oamenilor care chiar au avut de tras in viata asta. Imi place sa raman siderat de faptul ca oameni la douazeci si ceva de ani, au mai multe de povestit decat cei trecuti bine de patruzeci. Imi place sa ma regasesc in ciudateniile altora. Imi plac cei care au pitici, fixatii si tabieturi.

Desi as putea sa scriu la nesfarsit ce anume imi place la oamenii atipici, vreau sa subliniez un singur lucru.

Lipsa de comunicare este cea care a dus la o societate atat de dezbinata. Daca am sti sa ne punem in locul altora, poate am deveni mai constienti de propriile fapte si mai ales de repercursiunile acestora.

In momentul de fata, toata lumea traieste o viata a contrastelor. Desi elementele de baza nu mai exista… voi trece in concluzii la ce ma refer…

Cand exista bogatie si fala, toata lumea trebuie sa stie, desi pe dinauntru oamenii sunt goi.

Inteligenta a fost de mult pusa deoparte, fiind nevoie doar de sustinerea “publicului”, “a prietenilor virtuali”, “a familiei”. Am pus in ghilimele pentru ca public nu exista, prietenii virtuali nu sunt prieteni, iar familia este de forma.

Prin scroll si swipe, nu faci altceva decat sa traiesti viata care nu te reprezinta. Viata ta, este alta si tu stii asta foarte bine.

Toata lumea mimeaza o fericire nemaipomenita. Oamenii pot fi fericiti, nu blamez asta. Dar dintre toti cei care se considera fericiti, cati au curaj sa vorbeasca despre lucrurile pe care le urasc la propria viata? Cati s-au casatorit desi iubeau pe altcineva? Cati au doar interese financiare si duc o viata parazita? Cati au curaj sa joace avand cartile pe masa?

Putini! Pentru ca interesele personale, ne fac meschini. Pentru ca binele propriu guverneaza. Pentru ca egoismul este urias.

Daca ti-as da ocazia sa pleci acum si sa iti lasi viata de acum in urma, fara nicio urmare sau consecinta, ce ai face? Ai fugi de ai rupe pamantul, asa-i? Stai linistit/a, 80-90% ar face la fel.

Cand nimeni, absolut nimeni, nu iti ghideaza viata, esti un/o ciudat/a!

Cand ceea ce esti, te reprezinta, cu bune si rele. Esti foarte tare!

Cand viata pe care o ai, nu ai schimba-o cu nimic, faci parte dintre cei in fata carora m-aplec.

Si trebuie sa recunosc, nu prea ma impresioneaza foarte multa lume. Nu sunt multi in fata carora ma aplec.

Cand ai propriul tau set de reguli, clar esti de admirat.

Cand stii cat iti este de greu, insa nu te lasi, asculta muzica ta preferata si gandeste-te ca cei ca mine, ti-ar strange mana oricand si te-ar incuraja sa razbati si sa continui calatoria asta faina prin viata.

Cel mai profund lucru pe care l-am observat in ultima vreme, este faptul ca “dezamagirea” celor din jur, nici nu mai reprezinta o problema sau o piedica.

Si in concluzie vreau sa spun ca… atunci cand vorbesti, gandesti, faci, lucrezi, mananci, dormi s.a.m.d. si realizezi ca esti gol pe interior. Ai o mare problema. Mie personal, nu trebuie sa imi spui nimic, insa DOAR TU stii adevarul. Iar adevarul doare!

E normal, sa fii anormal. Facand parte dintr-o turma, nu inseamna ca nu o sa iti vina randul sa te pape lupul.

Iar cuvintele: dragoste, familie, seriozitate, sinceritate, iubire, respect etc. de mult nu mai au consistenta.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error

Daca iti plac postarile mele, stii bine ce ai de facut :)