Atunci cand normalitate nu mai exista…

by , on
July 28, 2019

Oricine ai fi, la un moment dat trebuie sa pui capul pe perna. Corect?

Daca da, se presupune ca esti om.

Umanitatea asta fatarnica, este indusa in principal de “parinti”. Cei ce ne invata de bine si de rau, atunci cand inca nu suntem capabili sa apreciem ce anume trebuie si ce anume nu trebuie. Am pus in ghilimele cuvantul parinti, pentru ca nu as vrea sa folosesc acest cuvant, insa altfel nu as reusi sa ma fac atat de inteles.

Pe parcursul vietii, fiecarui individ i se contureaza personalitatea in functie de trairi, experiente, amintiri, traume, educatie, familie, prieteni etc.

Momentele de epatare a parintilor, urmeaza sa se defineasca in timp, sub forma unor excese ale copiilor.

Acesti copii, mai devreme sau mai tarziu, ajung sa se angajeze.

Incep sa apara frustrarile, problemele, greutatile, creditele, tensiunile, care pana odinioara erau suportate de parinti. Acesti parinti, considerand ca “a fi un tampon”, pentru copii, este un lucru mirific. Nu este chiar asa, “a fi tampon” fata de realitate, nu inseamna altceva decat sa iti ingradesti copilul intr-o lume virtuala. Exact ca “swipe-ul” de pe telefon, tu crezi ca ai ocupatie, insa, ghici ce, chiar nu ai, atata timp cat nu stii decat sa dai swipe si sa iti curga din gurita.

Revenind la subiectul nostru… Acesti indivizi, in momentul in care ajung angajati, vor cauta variantele cele mai usoare de a se imbogati, pentru ca mama si tata, ne-au insuflat faptul ca banii sunt solutia tuturor problemelor.

Aici am vrut sa ajung de la bun inceput, ca sa pot explica abuzurile societatii din ziua de azi.

Acum pot sa vorbesc despre judecatori, procurori, avocati, doctori, politisti, asistenti medicali, profesori si asa mai departe, puteti continua si voi din experientele voastre.

Toata meseriile, sunt necesare pentru o societate corecta. Fiecare individ trebuie sa se integreze intr-un sistem care sa conlucreze pentru buna functionare a maselor.

Atunci cand in aceasta hora, apar verigi cu vicii, lantul se rupe mai devreme sau mai tarziu.

Singurul lucru pe care il blamez, este faptul ca lumea nu isi asuma realitatea. Lumea nu vrea sa vorbeasca despre subiecte incomode. Lumea se bucura ca ceea ce se intampla in tara asta, “nu li s-a intamplat lor”.

Sa ajungi in Secolul XXI, sa te bucuri doar de binele propriu si sa te implineasca faptul ca tu nu ai patit asa ceva, sau nu ai trait asa ceva, sau tie nu ti s-a intamplat, este mai mult decat diabolic, bazat pe un retard mental clar.

Acum ceva timp, exista o delimitare clara intre meserii, acum exista un punct comun. Nevoia de bani. Nevoia de a tine cu dintii de un job. Nevoia de supunere bolsevica. Nevoia de bani. Foamnea de bani. Si iarasi foamea de bani.

Nu exista nicio diferenta intre meserii in ziua de azi. Judecatorul, este o femeie de 30 de ani, care acum 10 ani “se rupea” in cluburi, care acum este o mare doamna si poate folosi legile intr-un mod abuziv. Domnul Procuror e cel ce era “party animal”-ul din crasme, cel ce era atat de “modest”, incat avea el grija ca toata crasma sa stie ca demnitatea lui de procuror, este impecabila. Insa, ghici ce? El era cel ce se credea nemuritor. Astazi, nu mai aude nimeni de el. Nici macar un pres nu mai este. Avocatii scot cel mai bun timp la slalom printre jaloane. Ei stiu tot, ei stiu ce si cum, ei stiu exact cat alcool sa bei si sa conduci, ei stiu exact cum se iau banii murdari de la jegurile societatii, incercand sa afiseze o imagine imaculata. Ei sunt cei ce stiu ca daca omoara un om, pot scapa intr-o clipita. Ca doar… ce mai este viata unui om? Doctorii? Si ei sunt minunati. Mai ales daca nu le dai bani. Mai uita cate ceva prin tine. Ca doar in urma unui accident rutier, avand capul “putin deschis”, sa ti se uite un ciob de parbriz care calatoreste spre creier, este o nimica toata. Eee… se mai intampla. Bine ca nu a fost mai rau. Asa-i ca asta-i mentalitatea noastra? De supunere si tacere? Domnul politist care avea diverse dosare pe birou, cum le-a instrumentat? Aaa… cu scuzele de rigoare, ca face munca a 5 colegi care sunt in concediu si el saracutul nu face fata. De abuzuri nici nu mai spun, dupa un apel la 112, isi facea reclama la apartamentul pe care il are de inchiriat: “stiti, e luat prin prima casa, nu am voie, dar pentru banii corecti si oameni de incredere, l-as inchiria”. De profesori numai de bine, de asta doamna profesoara acum nu mai este in sistemul de invatamant, pentru ca s-a aflat ca isi petrecerea timpul pretios dedicat lecturii, la chermeze si petreceri cu elevi de 16-17 ani, o mare “doamna “.

Exemple stim cu totii.

Trebuie sa invatam un singur lucru. Realitatea este cruda. Iar atunci cand ne bucuram ca noua nu ni s-a intamplat, nu inseamna altceva decat, am avut sansa de a nu trai asa ceva, pana acum. Insa, viitorul nu ni-l poate garanta nimeni.

Daca lucrurile nu ar fi asa cum am relatat eu mai sus, as fi cel mai fericit. Dar din pacate, oamenii sunt ahtiati dupa bani si avutie. Oamenii sunt in stare sa calce peste cadavre pentru propriul interes.

Nu am scris de mult pe blog, insa cu toata povestea aceasta din Caracal, nu mi s-a conturat nimic altceva, decat ca o veriga a lantului s-a rupt. Tragedia este faptul ca lumea nu vrea sa iasa din complotul asta. O tara intreaga a complotat pentru aceasta tragedie.

Atunci cand esti diferit, esti inghitit de multime. Dar cred ca ar trebui sa invatam ca a dansa la hora, nu ne aduce niciun beneficiu.

Omenia, modestia, seriozitatea, politetea, educatia, sunt lucruri de mult apuse. Valorile de astazi sunt reprezentate de obiecte cumparate in rate, de fala, de opulenta, de impunerea unor standarde false, insa lucrurile minime au disparut.

Intrebarea mea, dupa tot ce am scris, cat mai dureaza pana la o viitoare tragedie?

Oamenii cu interese proprii, cu metode meschine, reprezinta societatea din ziua de azi. Atat.

Te-as intreba un singur lucru: cum poti pune capul pe perna?

 

 

 

Despre frustrari, depresie si autosuficienta

by , on
May 9, 2018

Sa vorbesti in secolul nostru, despre subiecte care sunt musamalizate voit, inseamna ca esti cel putin straniu.

Oamenii adora sa minta, sa mimeze si sa para mereu “altceva”.

Ca majoritatea evita sa deschida subiecte de acest fel, care in cele mai multe cazuri aduc atingere imaginii perfecte ale individului – este una, insa este cu totul altceva sa admitem si faptul ca exista “unii” care sunt dispusi oricand sa joace cu cartile pe masa.

Din punct de vedere cronologic, primele neadevaruri incep din copilarie, atunci cand invatam diferite tertipuri de a ne scuza in fata celor care incearca sa ne educe, sau hai sa o numim perioada noastra de acumulare.

Apoi urmeaza perioada in care, toate aceste neadevaruri de fapt incep sa se consolideze in rabufnirile adolescentine, determinand un comportament dificil si neinteles de cei ce ne-au educat in prealabil, perioada de consolidare.

Iar in cele din urma, pana la moartea individului urmeaza o perioada, de-a dreptul haotica, in care jongleriile cu minciuni si neadevaruri devin o materie de baza a existentei umane.

Acum ca am delimitat cronologic modalitatea de abordare a vietii, hai sa analizam putin ce se petrece pe parcursul acestor ani.

Nu ne atingem de copilarie, pentru ca in acea perioada, naivitatea individului este delimitata clar de necunostinta.

Intre 20-35 de ani exista perioada aceea, in care simti ca poti muta muntii din loc, insa cu cat te apropii de limita superioara (care difera de la individ la individ) incepi sa intri in panica.

Dupa 35-40 de ani incepi deja sa iti dai seama ca ai pierdut extrem de mult timp si incerci sa recuperezi fel si chip.

Majoritatea persoanelor acumuleaza frustrari toata viata, oarecum fiind normal. Dar cele mai multe frustrari apar doar pentru ca oamenii adora sa minta, sa mimeze si sa para “altceva”.

Toata nebunia asta cu tehnologia, care iti prezice, care iti este partener peste tot, care iti drege, care iti face, care stie tot, fara de care nu existam, este o idiotenie. Sa nu poti trai fara retele sociale, pe care le blamai mai ieri, sa nu stii sa gatesti fara o reteta de pe internet, sa vrei sa faci orice si sa poti doar pentru ca ai internet, dezvolta niste mici monstrii in oameni. Am spus-o si o mai spun, confortul naste monstrii.

Toate retelele de socializare duc in acelasi punct, dorinta de a arata perfect. Dorinta de a arata cat de buni si frumosi suntem. Dorinta de a ne ascunde defectele. Insa, un mic amanunt tine de faptul ca toate aceste lucruri tin doar de partea de “ambalaj”. Iar atunci cand ai un loc cu foarte multe ambalaje, incepe o concurenta acerba in promovare. Sunt total de acord! Unii mai frumosi ca altii, unii mai invidiosi ca altii s.a.m.d. Dar din punctul meu de vedere, ideea de la care s-a plecat si ideea la care s-a ajuns, sunt total opuse. S-a ajuns la un cos de gunoi cu extrem de multe ambalaje sifonate, insa intinse cu unghiile, asa cum faceam acum ceva ani cu ambalajele de la gume.

Cred ca deja e clar ca lumea are niste frustrari clare. Iar de la frustrari la depresie, este doar un pas. As putea sa descriu aceasta tranzitie intr-un singur fel. Timpul. Daca frustrarile tin o lunga perioada de timp, incep sa se cuantifice in depresii de diferite forme.

Iar depresia incepe sa se resimta mai ales atunci cand apar copiii in viata oamenilor. Sa iti doresti mai mult decat orice sa ai parte de liniste si de viata ta virtuala, sa iti doresti timp pentru tine = pentru a face … nimic, sa nu te preocupe educatia copiilor tai, sa urle copiii si tu efectiv sa nu fii preocupat sa ti-i linistesti, sa nu iti pese de oamenii din jur, sa nu ii respecti pe cei din jur, sa nu mai ai rabdare, sa nu mai ai chef de nimic si sa ti se para ca ai foarte multe nemultumiri, iar daca ai avea ocazia, ai rupe pamantul si in acest moment fara sa te uiti inapoi, tin sa te anunt ca nu ai facut decat sex. Oricine poate, oricand, oriunde. Dar nimic de pe lumea asta nu iti da dreptul sa faci un sex, iar apoi sa nu iti asumi ce ai facut. Esti cretin daca iti permiti sa iti bati joc de viata unui om care in tine nu vede decat un idol.

Copiii isi idolatrizeaza parintii, pana incep de fapt sa si-i cunoasca.

Partea cea mai periculoasa in tot caruselul acesta, este momentul in care toti cei depresivi si cu frustrari, din propria liniste emotionala fac orice pentru a avea cei mai cei copii. Copiilor vostri nu le pasa daca ii imbracati de la second hand sau de la mall, insa incep sa considere acest lucru o normalitate in momentul in care incep sa interactioneze cu alti copii, care este foarte posibil sa nu se ridice la nivelul lor. Aici incep sa apara copiii cu nasul pe sus, lipsa de educatie, comportamente deviate etc.

Sa ii sufli in treilitere, pentru ca nu esti capabil sa gestionezi niste lucruri, pentru ca vrei sa arati celorlalti parinti ca al tau este cel mai cel, pentru ca al tau copil trebuie sa se remarce in comparatie cu restul muritorilor de rand, repet, esti cretin/a.

Autosuficienta este momentul in care incepi sa fii multumit de ceea ce ai realizat. Esti pe nisipuri miscatoare si nici nu stiai…

Nu ai realizat nimic, crede-ma. Ai curaj sa pui pe masa tot ce ai facut bun? Insa, te provoc sa pui pe masa si tot ce ai facut rau.

Te asigur, oamenii vorbesc, enorm! Barfa este sport national. Daca ai stii tot ce stiu cei din jurul tau despre tine si familia ta, poate ai fi in sah-mat. Esti convins/a ca stii totul despre cel/cea de langa tine? Esti convins ca cei din jurul tau nu stiu si alte dedesubturi despre tine?

De asta arata societatea din ziua de azi asa cum arata, pentru ca exista o lupta continua intre frustrarile oamenilor, apoi o negare a depresiei si in cele din urma ne este demonstrat faptul ca autosuficienta triumfa.

Ca sa o luam invers cronologic, stiti doamnele de la Botched? Ele sunt bunici. Mai inainte de asta au fost mame. Mai inainte de asta adolescente… si tot asa.

Din nebunia asta toata, lantul s-a rupt in momentul in care au inceput sa aibe frustrari, apoi usor usor au dat-o in depresii. Dar totusi au demonstrat ceva…!

#hilar

Despre locuri de munca si supunere bolsevica

by , on
February 27, 2018

Daca ai fost angajat cel putin o singura data in viata asta, chiar daca ai 18 ani, chiar daca ai 60, cu siguranta vei sti la ce ma refer.

Sa incepem cu inceputul.

Primul interviu, este identic cu al 100-lea.

Tu, constiincios, cu o pregatire mai pusa la punct, sau doar la inceput de cariera – versus – un umanoid cu pretentii de HR/un slujitor al “imparatiei” care tine si interviuri/sau chiar un “patron” (acel individ care chiar este un patron-cel ce are puterea sa schimbe constelatiile sau miscarea de revolutie).

Tu, cu miscari grijulii si cuvinte alese – versus – umanoidul cu texte dichisite si atitudini persiflante.

Tu, cu emotii – versus – umanoidul este doar la “un alt interviu oarecare”.

Asocierea nu este una intamplatoare intre intervievator si umanoid. Ei doar arata ca noi, insa sunt de pe alta planeta. Au atitudini cu pretentii, insa pentru 500 ron se duc rapid la o alta companie/angajator. Cum sa descriu aceasta atitudine? Nu este nevoie de descrierea mea…

Dupa intrebari idioate, momente jenante, emotiim sa zicem ca ai sansa de a lua interviul. Nici nu stiu daca este o sansa sau doar ghinion. Insa, pentru tine, daca esti integru, te intereseaza sa iti poti sustine financiar viata pe care o traiesti, astfel incat “oarecum esti dependent” de acest job. Iar aici intervine deja primul semn de parvenitism din partea angajatorului. Sa transpunem situatia asta in savana africana: o antilopa Gnu are probleme la un picior si nu poate alerga, leoaicele se uita la antilopa si spun: “Uite-o mai, saraca, hai sa o ajutam sa isi revina!” ?!?! Asemanarea este evidenta si logica, pentru ca angajatorul, te vede ca pe un animal ranit si isi vede de propriul interes. Asa cum o sa faca in fiecare clipa in care tu vei habita savana lui.

Adica, in cazul in care te potrivesti postului respectiv, salariul tau va fi exact cat vrea angajatorul si in 99% din cazuri invers proportional cu ale tale cunostinte. Asa-i?

Perioada de proba trece repede, tu te adaptezi usor, el este multumit dar cu atitudine indiferenta si cu texte precum “trebuie sa depui mai mult efort” – ca doar tu esti cel ce te-ai angajat la el si nu invers.

Dupa asta, ajungem de fapt la ce vroiam eu sa conturez… Zi de zi, luna de luna, an de an, te duci la acelasi job, pentru ca ai patru milioane de cheltuieli, copii, rate, sarbatori, nevoi, sanatate, viata personala etc.

Dar totusi, desi tu esti capabil, Dumnezeu stie cum sa supravietuiesti cu bani de nimic, sa lucrezi, sa ai familie, sa te bucuri, sa iubesti, sa te duci in concedii etc., atunci cand te duci la serviciu, dupa primul an, sau poate chiar mai repede, incepi sa intelegi ca locul tau nu este acolo. Ca te duci, doar ca un compromis, doar pentru ca nu ai alta solutie, pentru ca ai nevoie de bani, dar toate astea nu ar fi o problema atat de grava precum depravarea sociala a propriei tale fiinte.

Usor usor, iti dai seama ca viata ta inseamna doar ore suplimentare, eforturi, stres, target-uri, delegatii, kilometri facuti departe de familie, nopti cu schimbul 3 si totusi nici toate astea nu ar fi o problema, precum depravarea ta.

Am zis de doua ori depravare, suna tendentios, insa asa si este…

La munca, exista sefi, carora trebuie sa le induci sentimentul ca ei sunt sefi. Idioti cu pretentii idioate. La munca exista sefii sefilor, care comunica doar prin mail-uri cu tine. Si mai exista si domnul Patron, care trebuie tratat ca atare – fiecare angajat are acasa un colt cu un mic loc de pelerinaj la poza Patronului.

Si stii de ce vorbesc eu de depravare?!

Pentru ca TU, nu ai nevoie de nimeni sa iti spuna cum sa faci lucrurile pe care tu le faci mult mai bine decat altii. Pentru ca TU faci toata munca si fara tine, ei nu ar putea sa isi trimita Patronului raportarile si toate formele de sclavie moderna. Pentru ca TU esti cel ce lucreaza efectiv. Pentru ca TU trebuie sa faci ceea ce vor ei, desi tu stii foarte bine ca ideile tale ar putea sa aduca un aer nou, o imbunatatire, o dezvoltare, o evolutie. Pentru ca TU, si numai TU, poti sa te mai duci la alte 10 interviuri si sa faci fata si altor idioti de Patroni, insa desi Patronul spune ca orice angajat poate fi inlocuit, eu iti garantez, daca faci parte dintre cei care citesc aceasta postare si te regasesti in cuvintele mele, iti spun eu, ca nu este asa.

Abia atunci cand Patronul roman o sa stie ce inseamna un angajat. Si o sa ii aprecieze ideile, o sa ii ofere timp din timpul lui si salariu pe masura cunostintelor, atunci o sa zambim mai mult pe strazi.

Pana una alta, lumea este nemultumita. Lumea nu mai zambeste. Lumea stie doar munca si casa. Lumea are nevoie de altceva.

Tocmai de asta romanii care nu au plecat si nici nu au de gand sa plece, sunt cei ce stiu sa traiasca si cu mult, dar si cu putin.

Nimeni nu te vrea eficient si creativ la munca, toata lumea vrea doar sa fii prezent si robotizat. Daca s-ar putea sa faci lucrurile pe care le faci si sa nu ai pretentii financiare, ar fi perfect! Ar fi perfect pentru angajatorul umanoid. Dar, din nefericire pentru ei, nu suntem sclavi pe plantatie.

Iar acesta este singurul motiv pentru care eu iti spun doar un singur lucru. Viseaza!

La un moment dat chiar si visele devin realitate!

Iubeste-ti viata, familia, copii si bucura-te de ceea ce ai. Tu guvernezi propria ta viata si orice ar fi, poti merge mai departe. Pacat de cei ce se cred atotputernici…

Iubesc oamenii care nu traiesc dupa un sablon

by , on
February 24, 2018

Imi plac cei care au o dorinta nebuna de a muta muntii din loc.

Sa te complaci si sa faci parte dintr-o turma, este varianta cea mai simpla si ineficienta in timp.

Imi plac oamenii ciudati. Imi place sa aud visele unor oameni, care stiu sa viseze. Imi place sa ascult povestile oamenilor care chiar au avut de tras in viata asta. Imi place sa raman siderat de faptul ca oameni la douazeci si ceva de ani, au mai multe de povestit decat cei trecuti bine de patruzeci. Imi place sa ma regasesc in ciudateniile altora. Imi plac cei care au pitici, fixatii si tabieturi.

Desi as putea sa scriu la nesfarsit ce anume imi place la oamenii atipici, vreau sa subliniez un singur lucru.

Lipsa de comunicare este cea care a dus la o societate atat de dezbinata. Daca am sti sa ne punem in locul altora, poate am deveni mai constienti de propriile fapte si mai ales de repercursiunile acestora.

In momentul de fata, toata lumea traieste o viata a contrastelor. Desi elementele de baza nu mai exista… voi trece in concluzii la ce ma refer…

Cand exista bogatie si fala, toata lumea trebuie sa stie, desi pe dinauntru oamenii sunt goi.

Inteligenta a fost de mult pusa deoparte, fiind nevoie doar de sustinerea “publicului”, “a prietenilor virtuali”, “a familiei”. Am pus in ghilimele pentru ca public nu exista, prietenii virtuali nu sunt prieteni, iar familia este de forma.

Prin scroll si swipe, nu faci altceva decat sa traiesti viata care nu te reprezinta. Viata ta, este alta si tu stii asta foarte bine.

Toata lumea mimeaza o fericire nemaipomenita. Oamenii pot fi fericiti, nu blamez asta. Dar dintre toti cei care se considera fericiti, cati au curaj sa vorbeasca despre lucrurile pe care le urasc la propria viata? Cati s-au casatorit desi iubeau pe altcineva? Cati au doar interese financiare si duc o viata parazita? Cati au curaj sa joace avand cartile pe masa?

Putini! Pentru ca interesele personale, ne fac meschini. Pentru ca binele propriu guverneaza. Pentru ca egoismul este urias.

Daca ti-as da ocazia sa pleci acum si sa iti lasi viata de acum in urma, fara nicio urmare sau consecinta, ce ai face? Ai fugi de ai rupe pamantul, asa-i? Stai linistit/a, 80-90% ar face la fel.

Cand nimeni, absolut nimeni, nu iti ghideaza viata, esti un/o ciudat/a!

Cand ceea ce esti, te reprezinta, cu bune si rele. Esti foarte tare!

Cand viata pe care o ai, nu ai schimba-o cu nimic, faci parte dintre cei in fata carora m-aplec.

Si trebuie sa recunosc, nu prea ma impresioneaza foarte multa lume. Nu sunt multi in fata carora ma aplec.

Cand ai propriul tau set de reguli, clar esti de admirat.

Cand stii cat iti este de greu, insa nu te lasi, asculta muzica ta preferata si gandeste-te ca cei ca mine, ti-ar strange mana oricand si te-ar incuraja sa razbati si sa continui calatoria asta faina prin viata.

Cel mai profund lucru pe care l-am observat in ultima vreme, este faptul ca “dezamagirea” celor din jur, nici nu mai reprezinta o problema sau o piedica.

Si in concluzie vreau sa spun ca… atunci cand vorbesti, gandesti, faci, lucrezi, mananci, dormi s.a.m.d. si realizezi ca esti gol pe interior. Ai o mare problema. Mie personal, nu trebuie sa imi spui nimic, insa DOAR TU stii adevarul. Iar adevarul doare!

E normal, sa fii anormal. Facand parte dintr-o turma, nu inseamna ca nu o sa iti vina randul sa te pape lupul.

Iar cuvintele: dragoste, familie, seriozitate, sinceritate, iubire, respect etc. de mult nu mai au consistenta.

 

Concluziile mele despre situatia actuala din Romania

by , on
February 12, 2018

De cateva luni nu am mai scris, asa ca m-am gandit sa conturez cateva idei despre ce se petrece in ultima vreme in Romania.

Ceea ce traim acum, este exact rezultatul lucrurilor petrecute in ultimii, sa zicem, cel putin 10 ani.

In 2018, nu poti considera calatoriile in strainatate un lux. De multe ori, sunt mult mai ieftine si mai confortabile decat cele din Romania.

Iar atunci cand scara valorilor tale, este bazata pe propriile trairi, nu pe ale lui maica-ta/taica-tu, cand tot ceea ce crezi tu se bazeaza pe propria ta experienta, cand tot ceea ce esti si ai, este direct meritul tau, atunci putem considera ca parerile tale sunt pertinente. Acum urmeaza cinismul, toate cele mentionate mai sus se regasesc doar fragmentat la majoritatea persoanelor.

Facem parte dintr-o societate care doar da din gura si nu face nimic. Cei mai vehementi sunt cei ce nu au facut niciodata in viata nimic. Cei mai critici si comentatori sunt cei ce au avut rol parazit toata existenta lor. Cei mai destepti se dau cei care fara bani in buzunar, nu ar putea iesi din casa.

In momentul de fata, societatea romaneasca este impartita in doua categorii. Cei care sunt indiferenti (in special este vorba despre cei care la un anumit moment in viata au ales sa faca si lucruri “mai deosebite”, pentru beneficii materiale) si cei care se simt de-a dreptul ofensati de cata nesimtire exista in tara asta (este vorba de plebe – adica cei care sunt exploatati sub toate formele, fara a avea niciun beneficiu, fara a avea parte de minima siguranta si dreptate).

Daca extrapolam, ne dam seama ca toate institutiile si companiile au inteles acest lucru si nu se intampla altceva decat exploatarea populatiei.

Nu spun, ni se pare noua ca anumite domenii de activitate vin cu remuneratie consistenta, insa nimeni nu isi da seama ca munca de mult nu trebuie sa fie direct proportionala cu remuneratia (munca fizica). Desi nu pare, majoritatea locurilor de munca sunt extenuante de-a dreptul.

Partea cea mai trista este faptul ca nu mai avem sub nicio forma o “identitate nationala”.

Facem parte din societatea in care toata lumea cheltuie foarte multi bani, insa poate doar un procent modic ar putea sa isi justifice banii. Suntem societatea in care ne uitam in stanga si in dreapta, vedem oameni extrem de realizati pe plan financiar, insa nimeni nu stie de unde provin sumele. Suntem societatea in care sotia, este tamagotchiul sotului, ea trebuie intretinuta si periata – daca da bine pe sticla, toata lumea e fericita. Suntem societatea in care tot nestiutorul de carte are pareri si opinii online, are cont pe superreteaua de socializare, stie sa se imbrace doar de la mall, cunoaste doar o singura firma de telefoane si femeia ideala este tunata.

Acum completez si cu ce am eu de zis… Sa cheltui bani doar ca sa te vada lumea – esti idiot/idioata. Nu ai cum sa iti justifici veniturile – ori esti un parazit ori videochat-ul sa traiasca ori sotului sa ii dea Dumnezeu sanatate. Ai de toate si totusi nu ai un loc de munca (toata lumea stie ce faci, nu fi penibil/a)- trezeste-te! Esti preocupat/a excesiv de aspectul tau? – Citeste si o carte – doar cu swipe nu faci nimic! Cel mai frumos loc de pe Terra este un Mall? – Cauta-ti un loc de munca! Fara Facebook efectiv ti se pare ca viata e “pustiu” – doar pentru binele tau iti spun un singur lucru, oamenii care mimeaza ca te venereaza, in realitate nu dau nici macar doi bani pe tine – scuze, nu m-am putut abtine.

Comunicarea a ajuns la un nivel ambiguu de minciuna. Nimic nu mai este adevarat. Nimeni nu mai este sincer. Nimic nu este ceea ce pare.

Ah … si totusi sunt oameni care scriu despre subiectul asta. Da! Pentru ca ipocrizia, idiotenia, obraznicia, incultura, parvenitismul, sunt trasaturile definitorii pentru avutul din ziua de azi.

Daca ai si tu o cunostinta pe care o urasti in sufletul tau, pentru ceea ce a devenit si nu ceea ce a fost la inceputul relatiei voastre… Incearca sa te linistesti. Asa este toata societatea asta. Bolnava. Astept sa se cante prohodul si apoi vin si eu la petrecere. Ma pot bucura si de o coliva buna, daca este cazul.

 

REVIEW – Unde sa te duci de sarbatori?

by , on
December 15, 2017

In fiecare an, exista o mare problema… De prin august/septembrie, toata lumea intra intr-o frenezie de a cauta cazari pentru Craciun si Revelion.

Acum cativa ani, am sunat la o cazare, extrem de potrivita pentru Craciun, de prin luna august… Doamna de acolo a fost extrem de draguta, m-a rugat sa ne auzim in octombrie pentru a stabili toate detaliile, insa nu imi poate spune inca pretul pentru ca nu stia cum anume urmeaza sa organizeze, dar cu promisiunea ca nu voi ramane fara cazare. Am inteles situatia si nu am avut altceva mai bun de facut decat sa astept pana in octombrie.

A venit si luna octombrie, am vorbit iarasi cu aceasta doamna, totul era perfect, insa mai lipsea un mic detaliu… pretul.

Eu am solicitat un apartament cu 2 camere, pentru 2 nopti/3 zile.

Nu mare mi-a fost mirarea cand doamna mi-a spus ca pretul este de 6500 ron. REPET! 1 apartament/2 nopti, foarte aproape de Falticeni, nicidecum Kitzbuhel sau Cervinia.

I-am multumit frumos si i-am spus ca probabil imi voi petrece Craciunul la Paris de acesti bani.

Sunt convins ca nu sunt singurul care a patit asemenea arogante din partea celor ce lucreaza in turismul romanesc, astfel incat, am decis sa vin cu un mic Review despre o destinatie absolut minunata.

Este vorba despre Bukovel-Ucraina.

Daca va era dor sa va intoarceti in timp, la o lume in care oamenii mananca preponderent mancare gatita, ingrediente locale, paduri in care vegetatia noua de la baza copacilor este atat de sanatoasa si deasa incat nu prea ai cum sa intri in padure, localnici pentru care bacsisul inca reprezinta o multumire (bacsisul incepe de la 50 de bani), partii de schi impecabile – cei care au mai fost pot confirma faptul ca se ridica la standardele celor mai exclusivite partii din Europa – peste 65 km de partii, angajatii de pe partii sunt extrem de saritori, preturile sunt mult sub asteptarile oricui, parcari supraetajate la baza partiilor (o zi de parcare este aproximativ 9 lei, o zi!)

Lucrurile care sunt mai putin placute, ar fi precum asteptatul in vama si problemele de comunicare (nu vorbesc absolut deloc engleza, este ca si cum ai fi in Uzbekistan).

Despre preturi, pot spune ca fara nicio problema poti sa iti rezervi un sejur de 5-6 zile sub 200 de euro. Trebuie sa mentionam ca nu acum! Insa, o cazare din Bukovel de euro 200-300 de euro, se bate fara nicio problema, cu orice cazare de pe Valea Prahovei, Madarasi sau Maramures.

Skipass-ul este la acelasi pret ca pe orice alta partie de asemenea nivel.

Si pentru parintii care nu isi scot copiii iarna din casa la -20 de grade, tin sa mentionez un aspect extrem de important, nu am fost in nicio statiune in care sa fie mai multi copii. Este adevarat, toti sunt imbracati ca Ninja, li se vad doar ochii, insa nu exista exceptie, de la bebelusi pana la copii de scoala, toata lumea se bucura de iarna.

La noi, de la aerul “tare” de iarna se imbolnavesc toti copiii… stiu povestea…

In concluzie, daca vrei sa iti petreci sarbatorile undeva si esti satul ca nu sunt locuri/este mult peste bugetul alocat pentru un asemenea eveniment/vrei sa incerci si altceva, merita sa incerci macar o data.

 

Romanul stie sa faca kitsch din orice?

by , on
December 7, 2017

Scara valorilor din Romania poate fi definita printr-o multitudine de exemple…

Nu cred ca mai exista domeniu in care sa nu fi venit romanul nostru inventiv, cu mici ajustari de ordin estetic. Iar toate produsele cu istorie, fiind terfelite la noi in tara foarte simplu.

Identitatea nationala, este reprezentata acum doar de cei care ies in strada. Exista o foarte mare categorie de oameni a caror posibilitati intelectuale se rezuma la “a sta pe margine si a comenta”, insa nici macar acestia nu mai suporta tara asta.

Revenind la subiectul dezbatut, consider ca in Romania, mediocritatea primeaza, educatia este inlocuita de specula, situatiile circumstantiale castiga in fata planurilor de viitor, iar comunismul se perpetueaza intr-un mod macabru: calcam pe cadavre numai pentru a ne vedea scopul atins.

Atunci cand orizontul tau este definit doar de obiecte si sume de bani, este evident ca incepi sa dezvolti un comportament anormal.

M-am intrebat de multe ori, cum am reusit sa facem din lucrurile de bun-gust, din obiectele de buna calitate, kitschuri.

Explicatia este una extrem de banala: atunci cand nu judeci, atunci cand opulenta primeaza, atunci cand … nu poti mai mult, incerci sa te definesti prin niste obiecte.

Cum s-a ajuns ca marci auto de prestigiu din Vest, sa fie niste epave in Est? Ce parere ai despre S class? Dar despre seria 7? Dar Q7?

Cum de aurul nu mai are nicio valoare?

Cum de unii au telefoane mai scumpe decat masinile altora?

Cum de gecile Moncler sunt atat de raspandite in Romania?

Cum de nimeni nu isi poate justifica veniturile, dar totusi toti traiesc bine?

Cum de silicoane are si o eleva de liceu?

Cum de romanul are stucco veneziano si pe tavan?

Cum Ray-Ban a ajuns singura marca de ochelari de soare pentru romani?

Cum de televizorul romanului este invers proportional cu dimensiunea camerei?

Cum de meseria tinerelor de pana in 20 de ani in primul rand este videochat-ul?

Exemplele pot continua de la industria muzicala, pana la mancarurile “la moda”, bauturile fine, parfumurile scumpe, ceasurile si va rog sa continuati voi…

Cum sa fim mai buni de Craciun?

by , on
December 2, 2017

Nu cu mult timp dupa concediile de vara incep sa apara ghirlandele prin magazine… inainte sa se duca bronzul, sau gustul mancarurilor fine de prin toata lumea, inainte sa uitam cum e sa primesti totul ca la botul calului, inainte sa realizam ca cea mai mare problema pe care o avem este: “unde ne petrecem sarbatorile si revelionul”, cu zeci de poze pe retelele de socializare: din aeroport, de pe scarile avionului, din avion, la aterizare, la hotel, pe balcon, sub o umbrela, in mare, pe plaja, cu nisip pe talpi, cu trei pasi inaintea LUI tinandu-l de mana, cu biletele de avion spre o alta destinatie, cu toate mancarurile scumpe, cu ultmiul telefon cumparat, cu mana pe volan cu masina luata din Germania in drum spre tara, inainte de toate astea si multe alte exemple, ne copleseste umanitatea.

E Postul Craciunului sau ce?

Suntem precum preotii, oricat har am avea, avem nevoie de campanie electorala, ca altfel nu ne baga nici Dumnezeu in seama. Categoria asta de oameni sunt enoriasii.

Fiecare om are pe retelele de socializare acei oameni care dau like doar la vederea numelui, precum fanii unui star = enoriasii.

Eh… daca avem prima etapa si enoriasii, atunci de ce sa nu fim idioti pana la sfarsit?

Doar vine Craciunul sau ce?

Incep sa apara si fel de fel de postari/evenimente cu campanii de ajutorare a celor ce au nevoie.

Suntem oameni si trebuie sa ii ajutam pe cei ce au nevoie…

Dar de aici, pana la ipocrizia care ne mana la lupta, crezand ca niste oameni au nevoie de mancare/haine/paturici/jucarii/cadouri, o singura data pe an, este ca si cum am considera ca cele doua bilete de avion pozate, ne-ar permite sa vedem toata capitalele lumii, chiar daca vorbim de doua bilete de 30 de euro bucata; este ca si cum o sacosa de mancare ne-ar hrani toata familia, pentru un an de zile etc.

In semn de respect, fata de cei ce au mai putin ca altii, incercati sa va faceti un obicei din a ajuta oameni la nevoie constant.

Pana cand nu o sa intelegem faptul ca acesti oameni nici nu au nicio tresarire cand aud de Craciun/Paste, pana atunci o sa facem event-uri pe retelele de socializare.

V-as intreba in luna Decembrie si Ianuarie cata mancare aruncati. V-as intreba daca in Februarie va mai ganditi la vreun om cu nevoi. V-as intreba daca v-ar ajunge o sacosa de mancare de Craciun si o sacosa de mancare de Pasti, pentru tot anul.

Sa fim risipitori nu e mare lucru. Sa fim oameni, e mai greu…

Dar totusi… cum ar fi?

 

Cum poti trai cu un om pe care nu il iubesti?

by , on
November 26, 2017

De multe ori imi fac timp sa observ oamenii din jurul meu.

Cred ca cel mai urat lucru, este faptul ca majoritatea oamenilor, ajung la o anumita varsta, cu foarte multe regrete.

Bolile, problemele, viata in general, nu sunt atat de toxice precum durerile neexteriorizate.

De foarte multe ori, deciziile de moment se bazeaza pe placerea de moment. Rarisim se intampla sa aud oamenii sa se gandeasca si la “mai tarziu”, “mai apoi’, “dar maine?”.

Fiind vorba de un subiect tabu, precum in cazul alcoolicilor care nu suporta sa discute despre alcool, sau in cazul dependentilor de droguri care nu discuta despre dependenta proprie, tocmai pentru “a nu se afla”. Desi toata lumea vede, nimeni nu vorbeste.

Oricand, sunt deschis sa vorbesc despre subiectele de acest fel. Desi “deranjul” este evident in ochii celor ce se simt in aceste situatii, am observat ca discutand se pot rezolva foarte multe probleme.

Dar atunci cand falsa intelepciune detine controlul propriilor decizii, atunci clar nu o sa se vorbeasca despre asemenea subiecte.

Rolurile pe care le jucam, la un moment dat se termina. Pentru unii mai urat, pentru altii mai frumos, unii isi doresc sa se descotoroseasca cat mai repede, iar altii si-ar dori sa mai traiasca inca 10 vieti.

Aici apar regretele.

Regretele sunt dureroase, in primul rand, pentru ca ne afecteaza emotional, iar atunci cand se apropie momentul sa se traga cortina, ramanem singuri si aproape goi. Si… ? Si atunci ne-am dori DOAR oameni in jurul nostru. Atunci, nu mai exista nevoia de obiecte, de avutie, de averi.

In al doilea rand regretele sunt precum cancerul. Nu vede nimeni ca avem regrete, dar moralul nostru este pus in genunchi si murim incet incet, dar sigur. Iar pe sinusoidala vietii, apar doua perioade aproape identice: copilaria si perioada dinaintea mortii. Iar trasaturile de baza, care ne definesc aceste perioade sunt inocenta si iubirea. In rest… doar orgolii/imbufnare/prostie/excese/egoism, ca doar… suntem oameni, putem sa facem ce vrem, ca mai este pana “ne ducem”.

Mi-ar placea sa vad oamenii mai constiinciosi cu propriul destin.

Mi-ar placea sa vad cupluri in care exista iubire si respect si dupa multi ani de relatie (nu doar obisnuita/verighete/obligatii si datorii).

Mi-ar placea sa vad oameni responsabili cu mediul inconjurator.

Mi-ar placea sa existe dragoste mai mare fata de copii si respect fata de batrani. (nu vorbesc despre cei din propriile familii, si clar nu ma refer la copiii needucati si batranii “cu drepturi”)

Mi-ar placea sa vad cupluri care se tin de mana si se iubesc.

Mi-ar placea sa vad oameni care sunt exemple pentru societate/familie/prieteni.

Dar pana cand, acest subiect este doar o postare pe blogul meu, prea multe nu se vor intampla.

Insa tu… Tu te-ai gandit sa vorbesti despre subiecte tabu cu “armele” pe masa cu cei dragi? Sunt convins ca ai subiecte pe care le “duci” cu tine. Te-ai gandit sa vorbesti deschis cu cei pe care ii vizeaza?

Doare… insa, am fi mai responsabili.

Pana una alta, acum nu avem de ce sa ne gandit la asa ceva. Doar mai avem mult pana cand “ne ducem”… si vedem atunci cum gestionam regretele si durerile din suflet.

In concluzie, suntem … mincinosi.

Ne mintim pe noi, pe cei dragi noua, familia, prietenii, oamenii de pe strada, “colegii” de trafic. Tocmai de asta, raul invinge. Pentru ca egoismul si interesele de moment primeaza.

Si totusi ne revoltam cand politicienii ne mint… Cinic de-a dreptul! 🙂

 

 

error

Daca iti plac postarile mele, stii bine ce ai de facut :)