Despre locuri de munca si supunere bolsevica

by , on
February 27, 2018

Daca ai fost angajat cel putin o singura data in viata asta, chiar daca ai 18 ani, chiar daca ai 60, cu siguranta vei sti la ce ma refer.

Sa incepem cu inceputul.

Primul interviu, este identic cu al 100-lea.

Tu, constiincios, cu o pregatire mai pusa la punct, sau doar la inceput de cariera – versus – un umanoid cu pretentii de HR/un slujitor al “imparatiei” care tine si interviuri/sau chiar un “patron” (acel individ care chiar este un patron-cel ce are puterea sa schimbe constelatiile sau miscarea de revolutie).

Tu, cu miscari grijulii si cuvinte alese – versus – umanoidul cu texte dichisite si atitudini persiflante.

Tu, cu emotii – versus – umanoidul este doar la “un alt interviu oarecare”.

Asocierea nu este una intamplatoare intre intervievator si umanoid. Ei doar arata ca noi, insa sunt de pe alta planeta. Au atitudini cu pretentii, insa pentru 500 ron se duc rapid la o alta companie/angajator. Cum sa descriu aceasta atitudine? Nu este nevoie de descrierea mea…

Dupa intrebari idioate, momente jenante, emotiim sa zicem ca ai sansa de a lua interviul. Nici nu stiu daca este o sansa sau doar ghinion. Insa, pentru tine, daca esti integru, te intereseaza sa iti poti sustine financiar viata pe care o traiesti, astfel incat “oarecum esti dependent” de acest job. Iar aici intervine deja primul semn de parvenitism din partea angajatorului. Sa transpunem situatia asta in savana africana: o antilopa Gnu are probleme la un picior si nu poate alerga, leoaicele se uita la antilopa si spun: “Uite-o mai, saraca, hai sa o ajutam sa isi revina!” ?!?! Asemanarea este evidenta si logica, pentru ca angajatorul, te vede ca pe un animal ranit si isi vede de propriul interes. Asa cum o sa faca in fiecare clipa in care tu vei habita savana lui.

Adica, in cazul in care te potrivesti postului respectiv, salariul tau va fi exact cat vrea angajatorul si in 99% din cazuri invers proportional cu ale tale cunostinte. Asa-i?

Perioada de proba trece repede, tu te adaptezi usor, el este multumit dar cu atitudine indiferenta si cu texte precum “trebuie sa depui mai mult efort” – ca doar tu esti cel ce te-ai angajat la el si nu invers.

Dupa asta, ajungem de fapt la ce vroiam eu sa conturez… Zi de zi, luna de luna, an de an, te duci la acelasi job, pentru ca ai patru milioane de cheltuieli, copii, rate, sarbatori, nevoi, sanatate, viata personala etc.

Dar totusi, desi tu esti capabil, Dumnezeu stie cum sa supravietuiesti cu bani de nimic, sa lucrezi, sa ai familie, sa te bucuri, sa iubesti, sa te duci in concedii etc., atunci cand te duci la serviciu, dupa primul an, sau poate chiar mai repede, incepi sa intelegi ca locul tau nu este acolo. Ca te duci, doar ca un compromis, doar pentru ca nu ai alta solutie, pentru ca ai nevoie de bani, dar toate astea nu ar fi o problema atat de grava precum depravarea sociala a propriei tale fiinte.

Usor usor, iti dai seama ca viata ta inseamna doar ore suplimentare, eforturi, stres, target-uri, delegatii, kilometri facuti departe de familie, nopti cu schimbul 3 si totusi nici toate astea nu ar fi o problema, precum depravarea ta.

Am zis de doua ori depravare, suna tendentios, insa asa si este…

La munca, exista sefi, carora trebuie sa le induci sentimentul ca ei sunt sefi. Idioti cu pretentii idioate. La munca exista sefii sefilor, care comunica doar prin mail-uri cu tine. Si mai exista si domnul Patron, care trebuie tratat ca atare – fiecare angajat are acasa un colt cu un mic loc de pelerinaj la poza Patronului.

Si stii de ce vorbesc eu de depravare?!

Pentru ca TU, nu ai nevoie de nimeni sa iti spuna cum sa faci lucrurile pe care tu le faci mult mai bine decat altii. Pentru ca TU faci toata munca si fara tine, ei nu ar putea sa isi trimita Patronului raportarile si toate formele de sclavie moderna. Pentru ca TU esti cel ce lucreaza efectiv. Pentru ca TU trebuie sa faci ceea ce vor ei, desi tu stii foarte bine ca ideile tale ar putea sa aduca un aer nou, o imbunatatire, o dezvoltare, o evolutie. Pentru ca TU, si numai TU, poti sa te mai duci la alte 10 interviuri si sa faci fata si altor idioti de Patroni, insa desi Patronul spune ca orice angajat poate fi inlocuit, eu iti garantez, daca faci parte dintre cei care citesc aceasta postare si te regasesti in cuvintele mele, iti spun eu, ca nu este asa.

Abia atunci cand Patronul roman o sa stie ce inseamna un angajat. Si o sa ii aprecieze ideile, o sa ii ofere timp din timpul lui si salariu pe masura cunostintelor, atunci o sa zambim mai mult pe strazi.

Pana una alta, lumea este nemultumita. Lumea nu mai zambeste. Lumea stie doar munca si casa. Lumea are nevoie de altceva.

Tocmai de asta romanii care nu au plecat si nici nu au de gand sa plece, sunt cei ce stiu sa traiasca si cu mult, dar si cu putin.

Nimeni nu te vrea eficient si creativ la munca, toata lumea vrea doar sa fii prezent si robotizat. Daca s-ar putea sa faci lucrurile pe care le faci si sa nu ai pretentii financiare, ar fi perfect! Ar fi perfect pentru angajatorul umanoid. Dar, din nefericire pentru ei, nu suntem sclavi pe plantatie.

Iar acesta este singurul motiv pentru care eu iti spun doar un singur lucru. Viseaza!

La un moment dat chiar si visele devin realitate!

Iubeste-ti viata, familia, copii si bucura-te de ceea ce ai. Tu guvernezi propria ta viata si orice ar fi, poti merge mai departe. Pacat de cei ce se cred atotputernici…

Iubesc oamenii care nu traiesc dupa un sablon

by , on
February 24, 2018

Imi plac cei care au o dorinta nebuna de a muta muntii din loc.

Sa te complaci si sa faci parte dintr-o turma, este varianta cea mai simpla si ineficienta in timp.

Imi plac oamenii ciudati. Imi place sa aud visele unor oameni, care stiu sa viseze. Imi place sa ascult povestile oamenilor care chiar au avut de tras in viata asta. Imi place sa raman siderat de faptul ca oameni la douazeci si ceva de ani, au mai multe de povestit decat cei trecuti bine de patruzeci. Imi place sa ma regasesc in ciudateniile altora. Imi plac cei care au pitici, fixatii si tabieturi.

Desi as putea sa scriu la nesfarsit ce anume imi place la oamenii atipici, vreau sa subliniez un singur lucru.

Lipsa de comunicare este cea care a dus la o societate atat de dezbinata. Daca am sti sa ne punem in locul altora, poate am deveni mai constienti de propriile fapte si mai ales de repercursiunile acestora.

In momentul de fata, toata lumea traieste o viata a contrastelor. Desi elementele de baza nu mai exista… voi trece in concluzii la ce ma refer…

Cand exista bogatie si fala, toata lumea trebuie sa stie, desi pe dinauntru oamenii sunt goi.

Inteligenta a fost de mult pusa deoparte, fiind nevoie doar de sustinerea “publicului”, “a prietenilor virtuali”, “a familiei”. Am pus in ghilimele pentru ca public nu exista, prietenii virtuali nu sunt prieteni, iar familia este de forma.

Prin scroll si swipe, nu faci altceva decat sa traiesti viata care nu te reprezinta. Viata ta, este alta si tu stii asta foarte bine.

Toata lumea mimeaza o fericire nemaipomenita. Oamenii pot fi fericiti, nu blamez asta. Dar dintre toti cei care se considera fericiti, cati au curaj sa vorbeasca despre lucrurile pe care le urasc la propria viata? Cati s-au casatorit desi iubeau pe altcineva? Cati au doar interese financiare si duc o viata parazita? Cati au curaj sa joace avand cartile pe masa?

Putini! Pentru ca interesele personale, ne fac meschini. Pentru ca binele propriu guverneaza. Pentru ca egoismul este urias.

Daca ti-as da ocazia sa pleci acum si sa iti lasi viata de acum in urma, fara nicio urmare sau consecinta, ce ai face? Ai fugi de ai rupe pamantul, asa-i? Stai linistit/a, 80-90% ar face la fel.

Cand nimeni, absolut nimeni, nu iti ghideaza viata, esti un/o ciudat/a!

Cand ceea ce esti, te reprezinta, cu bune si rele. Esti foarte tare!

Cand viata pe care o ai, nu ai schimba-o cu nimic, faci parte dintre cei in fata carora m-aplec.

Si trebuie sa recunosc, nu prea ma impresioneaza foarte multa lume. Nu sunt multi in fata carora ma aplec.

Cand ai propriul tau set de reguli, clar esti de admirat.

Cand stii cat iti este de greu, insa nu te lasi, asculta muzica ta preferata si gandeste-te ca cei ca mine, ti-ar strange mana oricand si te-ar incuraja sa razbati si sa continui calatoria asta faina prin viata.

Cel mai profund lucru pe care l-am observat in ultima vreme, este faptul ca “dezamagirea” celor din jur, nici nu mai reprezinta o problema sau o piedica.

Si in concluzie vreau sa spun ca… atunci cand vorbesti, gandesti, faci, lucrezi, mananci, dormi s.a.m.d. si realizezi ca esti gol pe interior. Ai o mare problema. Mie personal, nu trebuie sa imi spui nimic, insa DOAR TU stii adevarul. Iar adevarul doare!

E normal, sa fii anormal. Facand parte dintr-o turma, nu inseamna ca nu o sa iti vina randul sa te pape lupul.

Iar cuvintele: dragoste, familie, seriozitate, sinceritate, iubire, respect etc. de mult nu mai au consistenta.

 

Concluziile mele despre situatia actuala din Romania

by , on
February 12, 2018

De cateva luni nu am mai scris, asa ca m-am gandit sa conturez cateva idei despre ce se petrece in ultima vreme in Romania.

Ceea ce traim acum, este exact rezultatul lucrurilor petrecute in ultimii, sa zicem, cel putin 10 ani.

In 2018, nu poti considera calatoriile in strainatate un lux. De multe ori, sunt mult mai ieftine si mai confortabile decat cele din Romania.

Iar atunci cand scara valorilor tale, este bazata pe propriile trairi, nu pe ale lui maica-ta/taica-tu, cand tot ceea ce crezi tu se bazeaza pe propria ta experienta, cand tot ceea ce esti si ai, este direct meritul tau, atunci putem considera ca parerile tale sunt pertinente. Acum urmeaza cinismul, toate cele mentionate mai sus se regasesc doar fragmentat la majoritatea persoanelor.

Facem parte dintr-o societate care doar da din gura si nu face nimic. Cei mai vehementi sunt cei ce nu au facut niciodata in viata nimic. Cei mai critici si comentatori sunt cei ce au avut rol parazit toata existenta lor. Cei mai destepti se dau cei care fara bani in buzunar, nu ar putea iesi din casa.

In momentul de fata, societatea romaneasca este impartita in doua categorii. Cei care sunt indiferenti (in special este vorba despre cei care la un anumit moment in viata au ales sa faca si lucruri “mai deosebite”, pentru beneficii materiale) si cei care se simt de-a dreptul ofensati de cata nesimtire exista in tara asta (este vorba de plebe – adica cei care sunt exploatati sub toate formele, fara a avea niciun beneficiu, fara a avea parte de minima siguranta si dreptate).

Daca extrapolam, ne dam seama ca toate institutiile si companiile au inteles acest lucru si nu se intampla altceva decat exploatarea populatiei.

Nu spun, ni se pare noua ca anumite domenii de activitate vin cu remuneratie consistenta, insa nimeni nu isi da seama ca munca de mult nu trebuie sa fie direct proportionala cu remuneratia (munca fizica). Desi nu pare, majoritatea locurilor de munca sunt extenuante de-a dreptul.

Partea cea mai trista este faptul ca nu mai avem sub nicio forma o “identitate nationala”.

Facem parte din societatea in care toata lumea cheltuie foarte multi bani, insa poate doar un procent modic ar putea sa isi justifice banii. Suntem societatea in care ne uitam in stanga si in dreapta, vedem oameni extrem de realizati pe plan financiar, insa nimeni nu stie de unde provin sumele. Suntem societatea in care sotia, este tamagotchiul sotului, ea trebuie intretinuta si periata – daca da bine pe sticla, toata lumea e fericita. Suntem societatea in care tot nestiutorul de carte are pareri si opinii online, are cont pe superreteaua de socializare, stie sa se imbrace doar de la mall, cunoaste doar o singura firma de telefoane si femeia ideala este tunata.

Acum completez si cu ce am eu de zis… Sa cheltui bani doar ca sa te vada lumea – esti idiot/idioata. Nu ai cum sa iti justifici veniturile – ori esti un parazit ori videochat-ul sa traiasca ori sotului sa ii dea Dumnezeu sanatate. Ai de toate si totusi nu ai un loc de munca (toata lumea stie ce faci, nu fi penibil/a)- trezeste-te! Esti preocupat/a excesiv de aspectul tau? – Citeste si o carte – doar cu swipe nu faci nimic! Cel mai frumos loc de pe Terra este un Mall? – Cauta-ti un loc de munca! Fara Facebook efectiv ti se pare ca viata e “pustiu” – doar pentru binele tau iti spun un singur lucru, oamenii care mimeaza ca te venereaza, in realitate nu dau nici macar doi bani pe tine – scuze, nu m-am putut abtine.

Comunicarea a ajuns la un nivel ambiguu de minciuna. Nimic nu mai este adevarat. Nimeni nu mai este sincer. Nimic nu este ceea ce pare.

Ah … si totusi sunt oameni care scriu despre subiectul asta. Da! Pentru ca ipocrizia, idiotenia, obraznicia, incultura, parvenitismul, sunt trasaturile definitorii pentru avutul din ziua de azi.

Daca ai si tu o cunostinta pe care o urasti in sufletul tau, pentru ceea ce a devenit si nu ceea ce a fost la inceputul relatiei voastre… Incearca sa te linistesti. Asa este toata societatea asta. Bolnava. Astept sa se cante prohodul si apoi vin si eu la petrecere. Ma pot bucura si de o coliva buna, daca este cazul.

 

error

Daca iti plac postarile mele, stii bine ce ai de facut :)