Lucrurile au inceput sa curga de la sine. Si parca au inceput sa curga din ce in ce mai repede.

Pana nu de mult sarbatorile erau cu totul altfel, parca tineau mai mult si bucuria era cu totul neasemuita.

Acum, faci bradul, vine Craciunul, Anul nou, strangi bradul. Respectul fata de aceste sarbatori a decazut enorm in favoarea lucrurilor materiale. Evident ca defavorizam partea spirituala, partea materiala fiind la mare cautare. De sarbatori poti sa te duci la magazin sa cumperi ce vrei, gasesti magazine deschise, cu ceva vreme in urma de Craciun nu prea intalneai nici oameni pe strazi. Partea comerciala a avut de castigat.

Oamenii nu vor sa isi mai petreaca sarbatorile in familie, optiunea intradevar este a fiecarui individ in parte, iarasi partea comerciala a avut de castigat, caci toate crasmele sunt deschise, asadar oamenii in loc sa stea la o cina in familie se duc si beau in cinstea Mosului.

Pana acum, scorul este de 2-0 pentru comercianti.

Ca sa fiu mai explicit, au trecut 5 ani de la un eveniment care mi-a schimbat viata. Pana acum, am reusit sa deschid ochii si sa accept totul pentru ca am invatat sa vorbesc deschis despre momentul respectiv. Nu conteaza amanuntele, detaliile. Conteaza faptul ca, pana acum nu am crezut ca exista si alti oameni care pot trai acel sentiment dintre viata si moarte. Nu am crezut ca exista explicatii stiintifice pentru starile respective, nu de alta dar nu am cautat niciodata, considerand ca anumite lucruri se intampla pentru ca altele mai rele sa fie evitate.

Traumele nu sunt niciodata atat de dureroase la nivel fizic, precum cele spirituale. Toate notiunile vietii tale sunt rastalmacite si date peste cap. Iar diferenta dintre cum erai inainte si cum esti dupa, sunt majore. Nu este neaparat un lucru pozitiv, pentru ca sunt persoane care nu pot accepta anumite traume psihice, fizice, spirituale.

Iar de fiecare data cand am vorbit despre problemele altora, ma refer strict la cele de sanatate, am incercat sa sugerez faptul ca atunci cand un om se afla in moarte clinica, este de prisos sa il dojenim, sa il vizitam si sa plangem, sa suferim langa persoana respectiva. Pana cand nu treci prin astfel de clipe si vezi care este diferenta intre realitatea cotidiana si cea spiriuala cand se contorizeaza tot ce ai facut in viata asta si esti pus la zis si ti se decide soarta, unii spun de Dumnezeu, altii spun de o forta Atotputernica, iar eu din propria-mi experienta spun ca am stat la discutii cu 2 persoane care ma interogau, si am decis ca nu vreau sa raman “acolo” ci sa ma intorc “aici”.

Fara sa traiesti asemenea experiente ti se pare ca oamenii care vorbesc despre asta, bat campii, insa este foarte clar ca tot ce este in fata ochilor nostri este doar o stare anatomica, pentru ca nu avem ochi si in spate. Vedem ceea ce vedem, doar pentru ca viata fizica este astfel.

Daca ar fi sa cascam ochii ar trebui sa admitem faptul ca noi suntem preocupati cu partea stiintifica a lucrurilor, tocmai de asta ateismul a luat amploare in defavoarea spiritualitatii. Eu nu vorbesc despre credinta (asocierea stupida cu mersul la biserica), pentru ca nu cred nici in prostiile invocate de alti oameni care sunt de fapt in aceeasi oala cu noi toti, dar ei se numesc preoti si se comporta de parca ar transpira a mir.

In concluzie, exista mereu doua realitati, cea pe care o acceptam ca fiind cea fizica, si cea spirituala pe care nu vrem sa o observam, nu degeaba cei care mor isi dau ultima suflare. Sansa de a duce si o viata pamanteana nu ne da dreptul sa fim atat de dobitoci, incat sa nu recunoastem faptul ca s-ar putea sa fim cea mai mica entitate, din lumea care ne inconjoara.