Cum se face că doar explicând altora mai știm ce reprezintă cele două evenimente?
Cei care au trecut prin ambele situații, din diverse motive, sunt singurii care pot admite că se mai pot căsători și divorța la infinit, fără nicio problemă. (dar nimeni nu admite asta…)
Restul, sunt atât de habotnici, încât spun că există doar căsătorie sau doar divorț.
Ar trebui sa fie celebrate în același fel… doar că, la divorț nu te mai invită nimeni și nici nu mai ai ocazia să dai bani.
Divorțul pe de altă parte, reprezintă acel cancer în stadiu latent, cu care căsătoriții trebuie să trăiască, pentru a fi apți să fie arătați cu degetul.
Așa cum celebrăm nașterea, ar trebui să prețuim și trecerea în neființa. Înmormâtarea reprezentând doar pomană, în momentul de față. Mortul e mort…
Așa cum jurăm câte în lună și în stele la nuntă, așa ar trebui fim oameni și la divorț.
Doar că, aici intervine o mică problemă. Esența nu mai este reprezentată de sentimente adevărate, ci doar de fală, de mândrie și ipocrizie. Atunci când erai mare domn/doamna la nuntă, ar fi frumos să fii și la divorț. Pentru că ghici ce… se prezumă că știai cu cine te căsătorești și oarecum ți-ai asumat cele jurate. Acum, de rușine, bagi coada între picioare și faci de parcă nu ați fost împreună niciodată.
Stereotipurile oricum vor guverna întotdeauna, vorbele din bătrâni de asemenea. Cei din jur întotdeauna știu mai bine ca tine ce și cum, chiar dacă niciodată nimeni nu te-a întrebat cum ti-e acasă, dar atunci când ești pe marginea prăpastiei deja toți au explicații. Poate face parte din cultura noastră să judecăm, să fim deștepți și să știm totul. Din punctul meu de vedere, nu ar fi nicio problemă până aici… fiecare este liber să gândească așa cum vrea și să acționeze în acest sens.
Problema o reprezintă de fapt percepția colectivă asupra acestor evenimente și mai ales imaginea afișată DOAR în public.
Casa nu mai reprezintă acasă, rudele nu mai înseamnă familie, casatoria nu mai reprezintă jurăminte.
Absolut totul este într-o relație de interdependență. Dar ca să conturez acest subiect frumos, pot spune cu mâna pe inimă că pentru toți cei divorțați, toate de mai sus reprezintă o eliberare din minciună, în momentul divorțului. De asta toți cei căsătoriți, la început sunt novici, iar în momentul divorțului sunt experimentați.
Oamenii nu își mai asumă nici nunta, nici divorțul. De frică și de rușine.
Oricine se poate căsători, oricine poate divorța.
Handicapul este doar la nivel mental. Iar dacă există și un copil la mijloc, trebuie să transmitem mai departe acest handicap.
Bunătatea a dispărut de mult, sinceritatea de asemenea. (nu spun ca nu înțeleg motivele…)
Cred că suntem prea handicapați mental, ca să ne asumăm și partile proaste din imaginea pe care o afișăm. Abia atunci când îți asumi acest handicap, începi să întelegi de unde ar trebui să începi să îți abordezi viața.
Nunta este la fel ca divorțul. Nașterea la fel ca moartea. Sănătatea precum handicapul. Înțelepciunea la fel ca prostia.
În concluzie, cei mai eliberați oameni sunt cei divorțați, asta înseamnând că cei căsătoriți sunt … cum?
Daca as avea o super-putere, mi-as dori pentru cel putin o singura zi sa reusesc sa ii aduc acasa pe toti cei care mi-au citit blogul si din pacate nu sunt acasa.
Pentru mine, acasa, nu inseamna neaparat acel loc unde traiesti si iti este bine sau rau, ci locul pe care il asociezi cu gustul copilariei, cu amintirile care nu mai pot fi retraite nicaieri altundeva.
Consider ca tara asta este intr-un impas. Toti cei care au plecat, puteau sa contribuie cu ceva pozitiv, iar pana nu o sa intelegem ca forta de munca este vitala, clar o sa ne consideram toti directori, patroni, mari afaceristi si mai ales o sa ne comportam ca atare.
Duminica linistita tuturor!
Toată lumea își cumpără diferite lucruri, însă cele mai mari țepe se iau în domeniile cu bugetele cele mai mari, respectiv în domeniul imobiliarelor și al automobilelor.
Atâta timp cât majoritatea persoanelor nu cumpără cu bani reali, ci doar cu niște cifre pe calculator, sub formă de împrumuturi pe zeci de ani, clar nu pot cântări adevărata valoare a banilor și nici a bunurilor achiziționate.
De aici a și apărut naivitatea cumpărătorilor…
Dacă niciodată nu ai avut și deodată ai, începi să te minți singur, crezând că dispui întradevăr de sumele care sunt implicate. Astfel încât, la polul opus, au apărut și bișnițarii sau mai bine zis samsarii, care știu să exploateze cel mai bine acest fenomen, care caracterizează predominant persoanele emancipate.
Să cumperi un obiect pe baza unor promisiuni, pe baza unor fotografii, crezând că trăiești într-un stat de drept, înseamnă că doar visezi.
Nu există așa ceva!
Oamenii și-au vândut părinții, familia, copiii, de-a lungul timpului, pentru bani.
Nu ai cum să ai pretenția de la un străin, să îți pupe mâinile că vrei să cumperi ceva de la el. Nicidecum…
Dacă nu ai exista tu, sigur ar veni altul. Cererea este mult prea mare și ei știu foarte bine asta.
__________________________________________________________
Atunci când îți cumperi ceva, ce s-a construit fără ca tu să vezi, fără să știi etapă cu etapă ce anume s-a făcut și ce materiale s-au folosit, clar îți asumi viitorul invesției.
Poate și din cauza părinților, poate și din cauza perioadei post-comuniste prin care trecem, suntem atât de creduli și naivi.
Însă, ceea ce s-a întamplat la Timișoara, s-a întamplat tocmai din cauza unui sistem bolnav. Un sistem în care un tânăr muncește ca un sclav la o mulținatională sau o corporație, numai pentru a-și cumpăra o casă. Casă care a fost construită de către o firma de construcții care nu are nici măcar un diriginte de șantier angajat, cu o documentație mai mult lipsă decât existentă. Documentație care a fost eliberată după ce casa a fost construită și toate au fost rezolvate cu mici atenții și nimeni nu a ținut cont de nicio normativă legislativă. Și revenim la tânărul nostru, care visează și are aspirații, care își dorește o familie și care ar face orice numai să le fie viitorilor copii cât mai bine. Tânăr care are o scară a valorilor, care vorbește mai multe limbi străine, cu o pregătire temeinică. Care a depășit condiția familiei lui și toată lumea îl admiră.
Însă, din păcate, singurul care are de suferit în toată ecuația asta este… EL, tânărul nostru.
După nici 5 ani, descoperă ce gunoi de casă și-a cumpărat, însă mai are de plătit 25 de ani.
Zona în care s-a mutat, este sufocată de traficul infernal și nici nu își permite să se mai mute, având o soție și poate chiar un copil mic.
Construcția are mari probleme de structură, izolație și mai ales de funcționare (constructorii aleg mereu cele mai avantajoase produse (pentru ei, nu pentru beneficiar) de electricitate, sanitare, canalizare, etc.)
În loc să fie trist pentru propria soartă, EL ar trebui să fie fericit că printr-o investiție proastă, a reușit să facă fericiți mai mulți oameni decât își imagina vreodată: dezvoltatorul imobiliar e primul, apoi toți cei care au luat șpagă/atenții de la acesta – implicați direct sau indirect, patronul firmei de materiale de construcții și mai ales forța de muncă folosită/exploatată pentru ducerea la bun sfârșit al acestui proiect, apoi cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții și Primăria pe raza căreia se află construcția.
Și uite așa, ușor ușor începem să întelegem că la Timișoara, numai niște retardați mintali au putut să avizeze asemenea mansarde, acoperișuri. Numai niște dobitoci de constructori au putut executa asemenea lucrare. Numai niște angajați incapabili de la ISC care stau doar în birouri și primesc atenții au supravegheat asemenea construcții. Doar administratorul blocului e curat ca lacrima, nu? Pe naiba! El este unul dintre cei care se putea sesiza că lucrările sunt niște mizerii ordinare.
Ah… au murit 8 oameni. Pentru ce? Pentru o țară în care nimeni nu întelege nimic?
O țară în care vrem să avem proprietăți și mașini. Însă, nu am putea să avem o piață în care să vină străinii să cumpere proprietăți noi. Nu! Ei vin să cumpere case de 50-100 de ani, că sunt în picioare și azi și arată ireproșabil. Nu am putea să avem o piață unde să vină alții să cumpere mașini. Nu! Că știm noi să mergem la ei să cumpărăm toate gunoaiele și să ne bucuram de ele deși Dumnezeu știe de câte ori au făcut înconjurul Pământului.
Aștia suntem noi! Moderni, dar avuți!
Ne luăm telefoane în rate, plătim școli private, vrem sa fim directori și să nu muncim deloc.
De asta în Romania oamenii nici să zâmbească nu mai știu. De mult prea multe mizerii care ne înconjoară.
__________________________________________________________
Tu, TINERE, până nu înveți să ții capul sus și să îți strigi punctul de vedere și să îți asumi ceea ce faci, nu ești altceva decât o altă vacă de muls a Statului. Din banii cuiva trebuie să trăiască mulți alții. Și din păcate tu ești acela bun de muls 🙂 Eu, tu și ceilalți tineri!
Oameni buni! Mi se pare că unele subiecte sunt special create pentru oamenii fără judecată.
În 2017, să vezi că niște oameni pot fi atât de ușor manipulați cu un subiect atât de hilar, este strigător la cer. Atunci ce pretenții să avem să știm adevărul despre 11 Septembrie, Colectiv, Războaiele cu teroriștii și regimul lui Ceaușescu?!
În toată perioada asta, când lumea stă și rumegă pe acest subiect, să știți că timpul nu stă în loc și se întâmplă și altele, perioadă ideală pentru șmecherii politice.
Dacă Ținutul Secuiesc este atât de scârbos, dacă urâm atât de mult ungurii, de ce ne mai ducem în concedii la ei? De ce mai cheltuim banii munciți peste an, la ei?
Vă spun eu!
Pentru că la ei viața este altfel, pentru că există o altă cultură, pentru că tradițiile sunt altele, pentru că mâncarea este alta, pentru că oamenii sunt altfel, pentru că fiecare dintre noi (fără sa recunoască în public) are foarte mulți prieteni din Ardeal. Pentru că părinții noștri, au făcut armata peste tot în țară și cele mai frumoase relații s-au înfiripat între moldoveni și unguri, între machidoni și sași, între olteni și munteni și exemplele pot continua la nesfârșit. Și totuși cinismul situației este de așa natură, încât acele relații de prietenie au ținut până la moarte, pe când, prieteniile superficiale între moldoveni, între munteni, între bănățeni sau chiar între machidoni, nu au durat la fel de mult, pentru că râca este mare, pentru că invidia este mare și pentru că se împarte același teritoriu.
Frumos este faptul că distanța și diferența de cultură, a legat oamenii dintotdeauna.
Cred că într-o zi ne vom opri din tăiat pădurile, că o să ne petrecem concediile unii la alții – de dragul vremurilor frumoase, că o să ne bucurăm de diferențele culturale și lingvistice, că o să ne trimitem copiii în tabere și schimburi de experiență inter-etnice, tocmai pentru a-i ajuta să descopere lumea din jurul lor și din alte perspective.
Dacă toate problemele majore din țara asta ar fi rezolvate sau măcar ar exista o intenție în acest sens, atunci aș fi îngrijorat când aș auzi asemenea scandaluri.
Până atunci, consider că doar cei ce vor să agite lumea, creează partide, creează sloganuri, creează valuri inutile, doar pentru a mușamaliza momentele în care liderii politici își pot face jocurile fără probleme.
OUG 13, a scos toată țara în stradă, printre care extrem de mulți unguri, secui și ardeleni, tocmai în Ținutul Secuiesc.
Colectiv, de asemenea.
Dacă atunci harta țării arăta că toată țara a ieșit în stradă, însă Ținutul Secuiesc nu, atunci le dădeam dreptate celor care urlă ca maimuțele despre unguri și Ținutul Secuiesc și dau share si like la niște inepții de pe rețelele de socializare.
Țara are probleme grave, atât financiare cât și organizatorice, însă nu trebuie să uităm că și ungurii cotizează la bugetul statului.
Haideți să ne maturizăm puțin și să lăsăm prostiile deoparte, prioritățile ar trebui să fie altele. Ahhhh dacă vrem să părem interesanți în cercurile noastre de prieteni, putem să urlăm în gura mare orice și să starnim valuri din orice.
Sunt mândru că sunt ungur, sunt mândru că sunt român, iar influențele exterioare nu o să îmi schimbe niciodată trăirile.
Iar spre surprinderea celor fanatici, mulți unguri vor citi fără google translate această postare.
Există două categorii de oameni, cei ce o fac și cei ce nu o recunosc.
Însă, distincția se poate face extrem de simplu. Cei ce au părinții cu pensii normale sau job-uri normale, cu program fix, cu probleme cotidiene, cu rate și multe alte exemple, însă afișează o imagine de oameni extrem de simpli, care nu au probleme, care nu sunt afectați de nimic din jur si pentru care banii nu sunt o problemă, dar clar nimeni nu știe cu ce se ocupă, sunt convins că fac videochat.
Mai sunt și cele labile mintal, care fac și sunt mândre de job-ul lor, afișând o imagine de vampă.
Nonșalanța prin care această categorie de oameni, se afișează în public, adoptă un limbaj forțat-elevat, este de-a dreptul ridicolă.
Te-aș întreba cu ce te ocupi, dar nu știu dacă mă interesează răspunsul tău, ci mă interesează rușinea pe care ți-o creezi în mintea ta și mai ales că nu iți asumi cele prestate de tine. Să știi că dacă lumea te judecă, te judecă pe bună dreptate. De ce? Pentru că dintr-un job asumat, făcut cu profesionalism, românul are mania de a face “mult mai multe, într-un timp mai scurt”, adică nu mai există limite, atâta timp cât există un beneficiu financiar.
Tocmai din acest motiv, societatea din ziua de azi este formată din cei ce duc o viață normală și cei ce au o viață fără griji.
Să faci bani din exploatarea fizică a unor tinere/tineri, nu e mare lucru, însă nu este pentru oricine. Cei care nu fac asta, pur și simplu, nu au educația necesară pentru așa ceva.
Anii vor trece și garantez eu ca cele/cei ce prestează în acest domeniu, sunt deja frustrații zilei de mâine. Corpul îmbătrânește și mai ales obosește. Cât crezi că o să îți meargă?
Creierul, pe de altă parte, nu are vârstă, ci dimpotrivă acumulează din ce în ce mai mult.
Analizează puțin cu ce te ocupi și gândește-te că mâine, nu este doar o altă zi în care să trebuiască să îți cumperi niște obiecte, ci mai ales ar trebui să fii mândru de alegerile de azi, mândru de ce ai realizat azi și poți lăsa pentru generațiile următoare.
Când familia ta caștigă mai puțin decât câștigi tu într-o singură zi și totuși nimeni nu știe adevarata ta față, înseamnă că este o problemă.
Problema este asumarea.
Mentalul colectiv este extrem de sensibil la factori perturbatori și mai ales la minciună.
Atunci când toți din jurul tău sunt proști (nejustificat), atunci când toți sunt salahori (numai tu nu), atunci când viața este frumoasă (însă restul au probleme, rate, griji), atunci când programul tău este flexibil (iar cei din jurul tău se pontează), atunci când tu nu ai nicio problemă de a cheltui oricât/oriunde (dar cei din jurul tău trebuie să își bugeteze anumite lucruri, dar mai ales să își prioritizeze), atunci când nu știi ce înseamnă ratele (dar toți din jurul tău au rate), ori ești nepot/nepoată de sheikh ori rupi videochat-ul, dar în ambele cazuri ești extrem de credincios/credincioasă și cu frică de Dumnezeu.
Altfel nu ai fi ipocrit/ă până la capăt!
___________________________________________
Dacă un copil de 10 ani te-ar întreba cu ce te ocupi, ce ai raspunde?
R: Operator PC?!
Doamne ajută!
Cred că toată tensiunea socială de pretutindeni, are o legătură strictă și directă cu problemele fiecăruia.
Problemele sunt de asemenea anvergură încât fiecare individ răbufnește ori de câte ori este provocat.
Citeam astăzi o postare de al lui Andrei Gheorghe și sincer îi înțeleg durerea.
Fiind român ai îndurat atâtea nedreptăți în viață, încât modalitatea ta de a te apăra de noi probleme este de a le compara cu cele anterioare și ajungi sa îți spui că ¨se poate și mai rău…¨
Pentru cei ce considera că starea noastră de spirit ține de noi, aia sunt puțin instabili mental.
Cei ce își doresc acest “mai bine” sunt oameni întregi la cap, care știu sa se confrunte cu problemele cotidiene, sunt oameni care știu să își ducă crucea, oameni care nu au nevoie de prea mult ajutor extern, ci singurul lucru pe care și-l doresc, este să fie lăsați în pace de către acest stat bolnav.
Suntem umiliți, batjocoriți, mințiți, ademeniți, prostiți și mai ales furați.
Dar noi totuși îndurăm și mai ales înghițim totul.
Îmi este frică de ziua în care poporul o să se trezească, vai și amar de politicieni și preoți, vai și amar de fala și obraznicia celor ce se simt din cele două categorii.
Nimeni nu vrea să vă asculte prohodul, ci toți vrem să trăiți cât mai multă vreme exact așa cum trăim cu toții. Să lucrați pe 2 bani pătrați, să vă caute bancile și să vă plângă familiile când nu au bani de înmormântări.
In secolul XXI sa consideri ca platind niste bani, sa participi la un “workshop” cu un speaker motivational, te va schimba, este ca si cum ti-ai lua nevasta urata si limitata, doar pentru ca gateste bine.
Daca am face un mic experiment, s-ar putea sa realizam ca un speaker motivational, extrem de profi, exista in fiecare dintre noi.
Din perspectiva mea cei ce iau bani pentru a vorbi despre un subiect, extrem de bine pregatit in prealabil, insa fara prea multe tangente de-a lungul vietii lui cu asemenea situatii, ci mai degraba cu o experienta vasta in vizualizarea altor speakeri straini, sunt doar niste oameni care exploateaza o nisa. O nisa a oamenilor care mai au o farama de speranta insa nu au idee de unde sa o apuce.
Aici pun eu intrebarea care se impune: “Pai si in acest caz… unde sunt prietenii adevarati? Familia?”
Cred ca tehnologia este una benefica, fara a avea parti negative, DOAR in cazul in care stim sa o folosim ca un instrument si nu ca o modalitate de a ne crea vieti ideale.
Nu suport acesti vorbitori pe bani, care iti dau sfaturi citite pe internet. Chiar nu ii suport!
Dar daca ai sti sa treci peste bariera de subiecte tabu, sau discutii care nu te avantajeaza, cu cei mai apropiati prieteni, s-ar putea sa descoperi ca impreuna, sunteti un intreg foarte interesant. Pentru ca in aceasta ecuatie exista cel ce contureaza ideea principala a discutiei si exista cel/cei (daca sunt mai multi participanti la discutie) care a/au trait lucruri asemanatoare, insa perspectiva personala/transparenta/matura este una foarte puternica.
Una este sa discuti despre ceva ce ai invatat cu o seara inainte de pe niste foi, una este sa expui trairile proprii.
Iar atunci cand vine vorba de un speaker, acesta iti spune ce si cum, insa niciodata nu o sa il auzi sa te critice, sa iti spuna in fata cand esti bou sau sa iti deschida ochii. Pentru ca de multe ori, avem nevoie de astfel de oameni, care stiu sa ne vorbeasca verde in fata, desi societatea din ziua de azi prefera sa fie mintita.
Lasand speakerii deoparte, stiu ca exista si vorbitori foarte buni, dar si ascultatori. Dar, toti suntem si si, in procente diferite. Iar daca gasim un interlocutor, garantat nu vom sta muteste ci o sa si vorbim si o sa si ascultam. Iar atunci cand bariera de conversatie a subiectelor tabu (romanul are mania de a considera subiect tabu aproape orice subiect care il pune in lumina proasta) este depasita, atunci descoperim ca prin ochii interlocutorului putem invata lucruri extrem de benefice.
Doar ca, asa cum am mentionat, tehnologia ne da de furca! 🙂 In loc sa vorbim, pur si simplu sa vorbim, pierdem timpul online, lucru care ne face extrem de nefericiti. Si chiar daca vrem, sau nu vrem, mai devreme sau mai tarziu, ne aducem aminte de momente in care povesteam cu parintii (poate ei nici nu mai sunt printre noi…), sau cu bunicii (idem), sau pur si simplu tanjim la momentele in care timpul trecea altfel.
Eee… aici avem doar un lucru de subliniat, nu s-a schimbat nimic in afara de noi. Perceptia noastra asupra timpului este diferita, prioritatile sunt diferite si mai ales scara noastra de valori este diferita.
De asta am ajuns sa dam bani altora, sa ne invete ceva ce noi stim, insa nu am vorbit despre acel lucru din diverse motive. De asta am fi in stare sa cheltuim oricat, doar sa gasim un specialist care ne rezolva lucrurile, pe care chiar noi am putea sa le rezolvam extrem de simplu.
Viata din zilele noastre este un perpetuum mobile si totul este direct proportional, sau mai simplu spus, toti suntem in nisipuri miscatoare. Cu cat te agiti mai tare pentru ziua de maine, cu atat de afunzi mai tare, insa sunt doar cativa care iti pot spune ca daca te intinzi pe spate, nu te mai afunzi.
p.s.: sunt si speakeri care sunt buni si vorbesc din propriile trairi, cei ce pregatesc documentatii pentru a doua zi sunt niste oameni care exploateaza o anumita nisa
Fara sa vrei, atunci cand ai cautat o reteta de mancare, garantat ai dat de foarte multe link-uri catre retete de ale lui Jamie Oliver.
Cred ca predomina cei ce cauta o reteta noua. Aceasta noutate exista, insa nu in bucatariile noastre…
Cum gasesti o reteta care iti place, facuta de Jamie, acesta iti explica cat de simplu se face acea mancare cu resturile din frigider.
Pana aici nu am nimic de obiectat. Filmarile retetelor lui sunt foarte bine executate, de niste profesionisti, insa ma intreb si eu… resturile din frigiderul lui Jamie, sunt aceleasi cu resturile din frigiderul unui roman? Asta da provocare! Sa faci mancare din resturile care sunt in frigiderul unui roman…
__________________________________________________________
Iar mai apoi sunt foarte multi romani care isi cauta filmulete pe internet, despre diferite etape in executia unei case.
Personal, il urmaresc pe Buhnici de ceva vreme, am inteles foarte bine proiectul lui, insa am inteles si faptul ca 99.99% dintre romani nu vor rezona cu proiectul lui… De ce? Pentru ca 99.99% dintre romani nu au acces la atatea parghii la cate are dumnealui. Partea ciudata este ca nici el nu si-a imaginat ca lumea o sa il injure atat de mult cu privire la “nebunia” de proiect.
Cum imi spunea la un moment dat un arhitect: “Cel mai greu este sa proiectezi casa unui om”, pentru ca trebuie sa intelegi dorintele acestuia.
Dorintele lui George, nu sunt dorintele unui om de rand, sunt dorinte pe care doreste sa le puna in executie doar pentru ca “are cum”.
In concluzie, tot ce e frumos pe internet, e putin diferit in viata de zi cu zi. Relatiile sociale online, sunt de asemenea putin diferite in viata reala.
Este putin ciudat sa vorbesti despre modestie atunci cand resturile din frigider reprezinta doar branza cu mucegai, Chorizo si vita Kobe, sau cea mai mare problema a casei tale nu ar fi infiltratiile de apa, frigul sau igrasia, ci faptul ca nu gasesti in Romania furnizori de CLT.
Educatia, nu inseamna nicidecum scoala. Vreau sa subliniez acest lucru de la bun inceput. Inca sunt parinti, care evident ca nu admit, dar sunt fierti pe note. Vor note note note. Atat!
Un copil de 5-6 ani, nu are nicio scuza sa nu vorbeasca cel putin 2 limbi, asta evident in cazul in care parintii sunt constienti de anumite lucruri…
Copiii invata logic, nicidecum mecanic. Cei mari transforma aceasta gandire si metoda de invatare in una mecanica, pentru simplul fapt ca vor sa ii invete mult si prost pe cei mici. Copiii avand capacitatea de a acumula logic (metoda logica fiind necesitand mai mult timp), sunt fortati sa invete mecanic, doar pentru a face pe placul parintilor.
De aici pornind, in absolut orice domeniu de aplicare, copilul, dar si printii acestuia vor avea o baza solida.
Un copil care nu are rationament logic, nu stie sa vorbeasca/gandeasca/socoteasca in mai multe limbi straine, nu are niciun reper de moralitate fata de mediul inconjurator si mai ales nu are o pregatire proprice pentru societatea de azi, nu o sa devin altceva decat un produs al societatii de azi.
La stiri, in mass media, pe retelele sociale, tot ce vedeti si cititi, despre fel de fel de faze amuzante, filmulete hilare, Dorei, sau idioti beti, sunt de fapt doar copiii societatii de ieri. Doar ca azi, este deja azi.
Sunt convins ca cei ce vor citi articolul vor intelege de la sine faptul ca aici nu am scris despre o reteta a succesului ci despre ceva normal. Derapaje si uscaturi vor exista mereu.
Pentru ca mai presus de orice, alcoolul, femeile si drogurile, au scris istorie… si in sens pozitiv, dar si in sens negativ.
p.s.: Cat de mult Panda este in tine?
© 2017 Adrian Forgaci. All rights reserved.
Design by Adrian Forgaci.
