Sunt momente in viata cand ti-ar placea sa urli? Sa urli pana nu mai poti?

Durerea ne face sa ne comportam de parca suntem salbatici. Viata nefiind extrem de corecta, isi arata coltii atunci cand nu ar trebui.

Avem in jurul nostru tot felul de oameni, nimeni nu este perfect, dar mai presus de astea, sunt unii care sunt handicapati sau au dizabilitati fizice de tot felul.

Pentru ca majoritatea problemelor de acest fel apar in momentele cele mai nedorite din viata.

Pentru ca nu pot sa trec cu vederea, mai ales cand stiu cum anume sunt acesti oameni mici judecati de cei din jur, iti spun ca problemele lor, de fapt sunt problemele noastre. Daca societatea i-ar sustine, ei nu ar mai simti diferentele atat de tare. Trecand prin nenumarate operatii, imobilizari la pat, traumatisme cervicale, stiu ce inseamna sa nu poti. Iar atunci cand poti, de ce nu faci nimic? De oameni ce suntem?

Revenind la problema de fond, vreau doar sa subliniez faptul ca integritatea anatomica nu ne permitem sa excludem oamenii cu anumite urme ale sortii. Astfel, vreau sa le multumesc tuturor celor care au diverse probleme de integritate anatomica sau orice alta problema prin care au fost marginalizati/judecati de societate.  De fiecare data cand am cunoscut o astfel de persoana, am fost umplut de respect, uimire, admiratie pentru curajul si modalitatea de abordare a vietii.

Unul dintre persoanele care a aratat, ca mai presus de tot, el are incredere in sine si ca poate sa ii invete minte pe cei ce nu au niciun handicap/dizabilitate sau orice altceva, numele lui este Zoltan Kelemen. Nu are nevoie de nicio alta prezentare 🙂 Ma inclin in fata ta!